VIDEO. Malkovich a făcut un film care va putea fi văzut abia peste 100 de ani

VIDEO. Malkovich a făcut un film care va putea fi văzut abia peste 100 de ani

John Makovich şi Robert Rodriguez au realizat un film care nu va putea fi văzut timp de 100 de ani. În acest răstimp, copiile realizării vor fi păstrate într-un safe, departe de intenţiile oricărui cinefil curios. Filmul va putea fi văzut într-o proiecţie specială, pentru care au fost deja distribuite bilete, transmite Agora cu referire la adevarul.ro.

Iar dacă vă întrebaţi cine va vedea acest film, cu siguranţă urmaşii celor 1.000 de personalităţi invitate prin intermediul unui bilet din metal, care va fi transmis din generaţie în generaţie. Peste o sută de ani, în 2115, moştenitorii acestora vor avea parte de o proiecţie în premieră, aceasta făcându-se cu un aparat de proiecţie folosit în zilele noastre - piesă de muzeu în viitor.

Controversatul film, care se bucură deja de trei teasere, poate fi la fel de uşor o reclamă pentru coniacul Louis XIII, care va avea o vechime de 100 de ani la data proiecţiei filmului. Anul acesta, ultra-luxosul coniac a împlinit aceeaşi vârstă, producţia din 1915 găsindu-se într-o ediţie extrem de limitată pe piaţă.

Cele trei versiuni de teaser oferă o imagine asupra viitorului, imaginat de Malkovich în trei variante. „Au fost câteva opţiuni pe care le-am avut când a început acest proiect, despre cum va arăta viitorul. O versiune foarte hi tech, super computerizată, una post-Cernobâl, înapoi la natură, într-o civilizaţie în semi-colaps şi o versiune retro a viitorului, aşa cum a fost imaginat acesta în filmele SF ale anilor '40-'50", a declarat John Malkovich.

În film, alături de John Malkovich şi Robert Rodriguez, mai apare actriţa Shuya Chang. Cele trei versiuni de teaser nu reprezintă imagini din film, ci mai degrabă felul în care este perceput viitorul, în viziunea lui Malkovich, care a studiat intens noţiuni de futurism, ba chiar şi „viziuni" ale viitorului devenit prezentul zilelor noastre, aşa cum erau ele în urmă cu un secol. Motto-ul filmului conţine o frază cu un umor ironic: „Filmul pe care nu ai să-l vezi niciodată".

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Olaf Scholz: Germania va avea cea mai mare armată convențională din Europa

Olaf Scholz: Germania va avea cea mai mare armată convențională din Europa

Turcia susține candidatura Finlandei și Suediei pentru aderarea la NATO

Turcia susține candidatura Finlandei și Suediei pentru aderarea la NATO

Bulgaria expulzează 70 de angajați ai ambasadei Rusiei

Bulgaria expulzează 70 de angajați ai ambasadei Rusiei

Advertoriale
La Chișinău a avut loc primul HEALTH TECH FORUM Moldova (VIDEO)

La Chișinău a avut loc primul HEALTH TECH FORUM Moldova (VIDEO)

Urmează să mergi într-o vacanță, dar nu știi câte medicamente trebuie să ai în valiză? Ți-am pregătit o listă care îți poate fi de ajutor

Urmează să mergi într-o vacanță, dar nu știi câte medicamente trebuie să ai în valiză? Ți-am pregătit o listă care îți poate fi de ajutor

Impactul războiului din Ucraina asupra persoanelor cu dublă cetățenie

Impactul războiului din Ucraina asupra persoanelor cu dublă cetățenie

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Scump, dom'le, scump!” (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Leo Zbancă: Mie îmi place cel mai mult acasă pentru că avem ce construi, avem la ce visa, avem unde ne porni și avem tare mult lucru (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Gheorghe și Tatiana Cîvîrjic au revenit după 20 de ani acasă și au pus bazele unei afaceri cu aur lichid (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Grijile mari ale copiilor mici (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
  • 2
    ANI a finalizat controlul averii și intereselor personale inițiat în privința Maiei Sandu. Ce a constatat inspectorul (DOC)
  • 3
    Din 1 iulie, toți analogii de insulină, teste la glicemie și pungi colectoare pentru stome, vor fi compensate de CNAM
  • 4
    Momentul în care centrul comercial din Kremenciuk este bombardat de armata rusă, surprins de camerele de supraveghere (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.