INTERVIU. Șeful ANSA despre plecarea sa de la Ministerul Agriculturii, proiecte de anvergură și motivarea angajaților

INTERVIU. Șeful ANSA despre plecarea sa de la Ministerul Agriculturii, proiecte de anvergură și motivarea angajaților
Foto: Agora


Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) are mai multe scopuri în acest an, între care începerea implementării sistemului e -ANSA și crearea unor laboratoare moderne la patru puncte de frontieră. De asemenea, se propune instruirea angajaților prin sistemul e-learning. Despre toate aceste planuri, Agora a discutat cu șeful ANSA, Ion Sula. În textul de mai jos puteți afla ce salarii au angajații instituției, dar și despre proiectele de anvergură care urmează a fi implementate.

Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor a fost creată la 16 ianuarie 2013, este o instituție relativ tânără, iar Dumneavoastră aţi fost numit în funcţie la sfârșitul lunii ianuarie 2014. Care sunt cele mai mari realizări până în prezent?

IS: Cea mai mare realizare este că am consolidat echipa și o consolidăm în continuare, pentru că avem un număr mare de angajați, 1470 de persoane pe tot teritoriul Republicii Moldova, am început o colaborare foarte strânsă cu partenerii noștri internaționali, cu donatorii, inclusiv cu Banca Mondială, cu Comisia europeană, cu FAO pentru a beneficia de experiența și suportul lor atât tehnic, cât și informațional.

Dar care au fost cele mai mari dificultăți?

IS: Cea mai mare dificultate a fost atunci când am făcut o evaluare a situației la agenție. Am început analiza pe diferite segmente și a fost dificil din cauza lipsei de comunicare. Eu simțeam că am nevoie de o comunicare cu toți operatorii din domeniu, nu mă refer la colegii mei din agenție, dar mă refer la importatori, la exportatori, la producători, la procesatori, la toți actorii din acest sistem. De exemplu, primele întâlniri au fost cu importatorii de citrice, apoi cu cei de pește, săptămâna acesta planific întâlnire cu operatorii din domeniul medicamentelor, dar și din alte domenii, cu fiecare dintre ei. Ideea e că atunci când apar probleme, operatorul dintr-un anumit sector nu le propune spre discuție la o masă rotundă, dar vede un impediment, o barieră. Spre exemplu, exportatorii de animale vii din Republica Moldova am avut o discuție sinceră, bună și împreună am putut să facem un plan de acțiuni și am stabilit care ne sunt obiectivele. Într-adevăr, am conștientizat că fără ei nu putem realiza o acțiune anumită. Numai cu suportul lor și printr-o bună comunicare cu actorii din acest domeniu vom putea să obținem rezultate bune.

Strategia pentru Siguranța Alimentară adoptată de Guvern prevede anumite îmbunăţiri tehnice pentru asigurarea unui management al calității. La ce etapă se află aceste îmbunătățiri tehnice?

IS: Proiectul prevedea și arominizarea legislației, practic la acest capitol avem foarte bune progrese. Aproape 80% din cadrul normativ este armonizat, mai rămâne 20% din proiecte, care consider că, în maxim într-un an de zile, vor fi adoptate. Ceea ce ține îmbunățirile tehnice, mă refer la registrul digital agricol, care va sta la baza tehonologiilor informaționale. Noi vom avea mai multe registre: registrul semințelor și materialelor săditoare, registrul fertilizanților, registrul pesticidelor, registrul importatorilor și exportatorilor, registrul abatoarelor.

Cum vor ajuta la modul practic aceste registre?

IS: Aceste registre vor sta la baza digitalizării sistemului. În paralel vom crea ghișeul unic, care în discuțiile pe care le-am avut cu reprezentanții mediului de afaceri, am constatat că sunt anumite bariere în obținerea documentelor permisive atât pentru import, cât și pentru export. Prin crearea acestui sistem și a ghișeului unic vom putea elimina această barieră, astfel încât agentul economic să nu mai umble de la ușă la ușă. În prezent, în unele cazuri, agenții economici trebuie să deschidă vreo opt uși. Noi ne-am pus drept scop să înlăturăm aceste bariere, iar agentul să poată obține acest certificate, care să poată fi, totodată, recunoscute electronic.

Când vor fi accesibile aceste servicii pentru agenții economici?

Vom începe pe etape. De exemplu, permisul fitosanitar la import va fi accesibil până la sfârșitul acestui an. Acest certificat va fi recunoscut eletronic și în sistemul vamal, cu care suntem în colaborare. Deja peste două săptămâni, inspectorii noștri de la frontieră vor fi conectați și ei la acest sistem, unde nu va mai fi necesar de a mai cere actul permisiv într-o formă fizică, va fi recunoscut în formă digitală. Următoarea etapă este ca acest act să fie recunoscut și de țara importatoare, de partenerii noștri de peste hotare.

De asemenea, Strategia pentru Siguranța Alimentară prevede crearea unor laboratoare la punctele de frontieră. Pe când aceste realizări?

IS: Noi ne-am pus drept scop să creăm puncte de inspecție la frontieră, care vor fi patru la număr - Leușeni, Criva, Tudora și Giurgiulești. Acestea vor fi dotate cu tot echipamentul necesar. Totodată, inspectorii noștri vor avea acces la marfa care intră în țară. Odată ce va fi depistat un obiect de carantină, fie suspiciune la un anumit produs, marfa propriu-zisă nu va mai intra în țară, va fi întoarsă de la frontieră. Acest proiect va costa în total trei milioane de dolari, fonduri acordate de Banca Mondială. Acest donator va finanța construcția acestor puncte de inspecție, iar până la sfârșitul anului va fi finalizată construcția lor.

În ceea ce privește sistemul de e-ANSA, când va fi implementat și care vor fi beneficiile? Cum va lucra la modul practic?

IS: Noi suntem prezenți în 36 de direcții raionale și avem puncte de inspecție la frontieră. E-ANSA presupune un sistem informațional, prin care atât instituția noastră să aibă acces la informație, cât și instituțiile din afar țării, care sunt cointeresate. Evident că acest sistem se va construi, după mine, în 4-5, poate chiar 7 ani de zile, pentru că este foarte mare și foarte complex. Important că noi astăzi suntem în momentul când definitivăm arhitectura, ceea ce vrem noi să obținem și o să începem să stabilim care sunt prioritățile. Noi o parte din sistem deja avem, este vorba de sistemul de trasabilitate a animalelor în Republica Moldova, care a fost lansat încă în 2007, umează să fie îmbunătățit, iar etapa imediat următoare este să avem niște sisteme de măsuri strategice sau un management integrat al laboratoarelor, ceea ce ne va da posibilitate să monitorizăm informația din laboratoare. Orice raport va fi automat transmis la agenție, a să putem evalua fie riscul, fie situația la moment. Totodată, laboratoarele vor putea fi conectate cu sistemul european prin care ei să vadă exact unitatea respectivă ce probe s-au luat și să fie recunoscut pe piața Uniunii Europene. Totodată, discutăm cu colegii din CSI ca aceste rapoarte să fie recunoscute și în acest spațiu.

Ce beneficii va aduce acest sistem activităților de import-export în contextul asigurării cerinţelor sanitare şi fitosanitare?

IS: În primul rând vom putea să monitorizăm volumele, pentru că astăzi dacă discutăm care este sortimentul, cantitatea produselor respective, noi nu avem aceste informații. Ele există, avem acces, dar se obțin mult mai greu, pentru că totul se face manual, dar dacă totul va fi digital, totul va fi transparent și vom vedea totul ce se întâmplă.

Agenţia dispune de o serie de drepturi. Unul dintre acestea este să solicite eliberarea din funcţie a persoanelor antrenate în activităţi cu produse de uz fitosanitar care nu au fost supuse examenului medical. Până în prezent avem astfel de cazuri?

IS: În această perioadă am putut să identificăm cu colegii noștri două loturi de uz fitosanitar de contrabandă, care erau două containere de marfă aduse în Republica Moldova. Cu ajutorul angajaților, eviden că această companie a fost sancționată și retrasă licența de activitate. Totodată, în această perioadă scurtă de timp, nu a fost nimeni sancționat. Din contra, am luat o altă atitudine ca să ne întărim capacitățile noastre profesionale la nivel de agenție, iar cu operatorii să avem o relație de prietenie, ca până la urmă agenția să nu fie dușman, dar să fie prietenul agentului economic, care să-l ajute, să poată să implementeze atât politica statului și să aibă o activitate corectă.

În ultimul timp, funcţionarii publici din cadrul direcţiilor raionale/municipale pentru siguranţa alimentelor participă la diferte seminare. Care sunt scopurile acestor seminare şi care sunt rezultatele?

Unul din obiectivele care ni le-am propus în față este ridicarea capacității profesionale a colegilor noștri, pentru că trebuie să recunoaștem că agenția este una tânără, cerințele sunt destul de mari, multe din activități sunt noi. În premieră, am început o colaborare cu Academia de Administrare Publică, 37 de specialiști debutanți din cadrul agenției beneficiază de cursuri de o săptămână în domeniul public și pe anumite segmente ce ține de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor. Următoarele cursuri care le avem deja vor fi mai specifice pentru alți colegi din domeniul fito-sanitar. Totodată, avem diferite proiecte cu organisme internaționale, cum ar fi FAO, care ne ajută ca colegii noștri să plece peste hotare, să se familiarizeze cu procesele de acolo, ca ulterior, venind în țară să aplice experiența acumulată. Următoarea etapă va fi e-learning, o platformă de învățare electronică unde o să creăm cursurile respective, pe dimenisuni foarte clare, colegii noștri vor avea posibilitate o lună - două, în dependență de curs, iar la final vor susține un test, dacă nu vor trece, atunci asta va fi situația. Totul va fi transparent, consider că acest sistem va contribui foarte mult la dezvoltarea capacităților noastre.

Dar cum sunt motivați salarial angajații de la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor?

IS: Trebuie să recunosc că salariile sunt mici, pentru că toți suntem funcționari publici. Salariile variază de la 2 mii de lei până la 5 mii de lei, în dependență de gradul de calificare, de poziția pe care o deține și de experiență. Ne gândim cum putem să-i încadrăm și în alte activități diferite de ceea ce au de bază, fie consultant, ca să poată oferi anumite consultații agenților economici. Deocamdată, legea nu ne permite acest lucru, dar ne gândim că pe viitor salariile vor crește și colegii vor fi motivați.

Dumneavoastră ce salariu aveți? Ce v-a determinat să plecați de la Ministerul Agriculturii, unde ați deținut funcția de viceministru?

IS: Am un salariu, pe care îl consider mic. Am 5.700 de lei și e puțin mai mic decât la Ministerul Agriculturii. M-a motivat faptul să aplic experiența pe care am acumulat-o în această instituție, funcția de viceministru a fost strâns legată inclusiv de siguranța alimentelor. Sunt sigur că Agenția pentru Siguranța Alimentelor în următorii ani va deveni cea mai puternică instituție din Republica Moldova, pentru că de calitatea produselor depinde sănătatea omului. Totodată, din punct de vedere economic, odată cu semnarea Acordului de Liber Schimb cu UE, agenția va fi instuția care va sta la baza exportului acestor produse, putem să avem cote destul de mari, dacă nu vom putea să garantăm calitatea acestor produse. Acest argument m-a motivat să conduc și să dezvolt această instituție.

Există, în prezent, riscul ca produse moldoveneşti să fie supuse unor restricţii din partea serviciilor sanitare ruse? 

IS: Este o întrebare foarte complicată, e o decizie până la urmă politică, pentru că produsele noastre vinicole au o calitate bună. Producători de vin din Moldova au investit foarte mult și respectiv, calitatea este mult mai bună decât acum zece ani.

La începutul acestui an, autoritățile de la Chişinău au decis să inițieze negocierile asupra unui acord cu Federaţia Rusă privind siguranţa produselor de origine vegetală. La ce etapă sunt aceste negocieri?

IS: Noi avem o comunicare bună cu Rosselkhoznadzor, dar ei ne-au impus o listă de exportatori de mărfuri de origine vegetală, dar poziția noastră este ca acestă listă să nu existe, astfel ca producătorul din Moldova să aibă posibilitatea să-și exporte marfa. Suntem membri a Organizației Mondiale a Comerțului atât Republica Moldova, cât și partea rusă. În prezent, avem înțelegerea verbală cu colegii din Rusia ca să monitorizăm la maximum aici în Republica Moldova calitatea produselor pentru export. De săptămâna viitoare începem organizarea seminarelor de informare a producătorilor și exportatorilor de producție de origine vegetală cum să respecte legislația națională, precum și bunele practici de folosire a produselor de uz fito-sanitar. Sperăm că vom avea o colaborare bună și produsele noastre vor fi comercializate pe piețele tradiționale, dar și pe piețe noi.

În contextul semnării Acordului de Liber Schimb cu Uniunea Europeană, care vor fi oportunităţile în domeniul sanitar și fitosanitar?

IS: Acordul de Liber Schimb și Acordul de Asociere va permite ca să avem acces la 500 de milioane de consumatori din Uniunea Europeană, practic pe produse vegetală, consider că în curând ne vom conforma pe această piață. În ceea ce privește produsele de origine animală mai avem de lucru, practic avem doar un singur produs care îl putem exporta. Este vorba de mierea de albine. Următoarele două produse care vor putea fi exportate sunt ouăle de găină și carne de pasăre. Evident, pentru carnea de porc și carnea de bovină deja o să dureze poate patru-cinci ani, poate și mai mult. Vreau, însă pe o notă mai pozitivă, să încurajez producătorii din Republica Moldova că anume Acordul de Liber Schimb ne va posibilitatea să ne valorificăm potențialul de producere a legumelor și fructelor.

 

 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
ARBI a sechestrat bunuri în valoare de 1,8 milioane de lei într-o săptămână. Nouă persoane au fost arestate în dosarele CNA

ARBI a sechestrat bunuri în valoare de 1,8 milioane de lei într-o săptămână. Nouă persoane au fost arestate în dosarele CNA

Averea unui procuror - șef de raion și a unui primar vor fi verificate de către inspectorii de integritate

Averea unui procuror - șef de raion și a unui primar vor fi verificate de către inspectorii de integritate

Judecătoria Soroca a devenit mai accesibilă pentru persoanele cu deficiențe locomotorii

Judecătoria Soroca a devenit mai accesibilă pentru persoanele cu deficiențe locomotorii

Advertoriale
Tot ce trebuie să știi despre serviciile de închiriere auto în Republica Moldova

Tot ce trebuie să știi despre serviciile de închiriere auto în Republica Moldova

Mai multă protecție pentru afacerea ta cu noile soluții Antivirus de la Orange

Mai multă protecție pentru afacerea ta cu noile soluții Antivirus de la Orange

Ei sunt campionii schimbării 2021. Personalități din diverse domenii au fost premiați pentru implicare (FOTO)

Ei sunt campionii schimbării 2021. Personalități din diverse domenii au fost premiați pentru implicare (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Titlurile din presa străină despre dezvăluirea Nataliei Morari: De la „revelația șocantă” la „declarația care a adus furtună”
  • 2
    PUN către PAS: „Numiri abuzive în funcții, eliberări pe criterii de partid și concursuri trucate” (VIDEO)
  • 3
    SUA a donat Armatei Naționale echipamente militare în valoare de 5.000.000 de dolari
  • 4
    Tocmai 16 decese, cauzate de COVID-19, în ultima duminică din septembrie
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.