Avertisment mondial de călătorie după atacurile teroriste

Avertisment mondial de călătorie după atacurile teroriste

„Americanii să fie atenţi la eventuale riscuri de călătorie, în special în perioada sărbătorilor, în urma creşterii nivelului ameninţărilor teroriste în întreaga lume”, a avertizat luni Departamentul de Stat american, relatează antena3.ro.

Potrivit acestei alerte de călătorie - valabile până pe 24 februarie - informaţii curente sugerează că militanţi din cadrul Statului Islamic (SI), Al-Qaida, Boko Haram şi altor grupări teroriste continuă să plănuiască atacuri în mai multe regiuni.
    
Autorităţile americane afirmă că sunt probabile atacuri teroriste atât timp cât membri SI se întorc din Siria şi Irak, iar alte persoane neafiliate unor grupări teroriste se angajează, de asemenea, în acţiuni violente.
    
Extremişti au vizat evenimente sportive, spectacole, pieţe în aer liber şi zboruri. În ultimul an au fost comise atacuri în Franţa, Nigeria, Danemarca, Liban, Trcia şi Mali. SI a revendicat responsabilitatea atacului cu bombă comis pe 31 octombrie la bordul unui avion de linie, în Egipt, soldat cu 224 de morţi.
    
„Cetăţenii americani este necesar să dea dovadă de vigilenţă atunci când se află în locuri publice sau folosesc mijloace de transport în comun", se arată în alerta emisă de Departamentul de Stat.
    
„Fiţi atenţi la ceea ce se întâmplă în imediata apropiere şi evitaţi mulţimile de oameni sau locurile aglomerate. Fiţi deosebit de prudenţi în perioada sărbătorilor, festivalurilor şi evenimentelor", îndeamnă diplomaţia americană.
    
Departamentul de Stat anunţă că Statele Unite efectuează schimburi de informaţii cu aliaţii în legătură cu ameninţările terorismului internaţional.
    
Washingtonul a emis această alertă în aceeaşi zi în care premierul belgian a anunţat că Bruxellesul rămâne la cel mai ridicat nivel de alertă - timp de cel puţin încă o săptămână. Măsuri de securitate sporită, adoptate în urma atacurilor teroriste de la Paris, soldate cu 130 de morţi, practic au blocat capitala belgiană şi europeană.

Sprijină redacția Agora cu doar 98 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Poluarea a ajuns și în spațiu. Cerul nopții devine din ce în ce mai greu de observat din cauza sateliților lansați de pe Pământ

Poluarea a ajuns și în spațiu. Cerul nopții devine din ce în ce mai greu de observat din cauza sateliților lansați de pe Pământ

SIS a solicitat blocarea unui portal de știri ucrainean pentru că ar fi distribuit informații false despre criza gazelor (DOC)

SIS a solicitat blocarea unui portal de știri ucrainean pentru că ar fi distribuit informații false despre criza gazelor (DOC)

Rata de vaccinare a crescut în Italia, după ce certificatul verde a devenit obligatoriu pentru toți angajații

Rata de vaccinare a crescut în Italia, după ce certificatul verde a devenit obligatoriu pentru toți angajații

Advertoriale
Microinvest: “Nu avem locuri VIP pentru credite - suntem corecți și respectuoși cu fiecare”

Microinvest: “Nu avem locuri VIP pentru credite - suntem corecți și respectuoși cu fiecare”

Achită cu cardul Mastercard de la maib și câștigă bilete la meciul Sheriff Tiraspol - Real Madrid

Achită cu cardul Mastercard de la maib și câștigă bilete la meciul Sheriff Tiraspol - Real Madrid

Excelează în banking, dar și la alergări. Angajații maib, pe podiumul Chișinău International Marathon (FOTO)

Excelează în banking, dar și la alergări. Angajații maib, pe podiumul Chișinău International Marathon (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    De ce Maia Sandu nu se întâlnește cu Vladimir Putin? Explicația prim-ministrei Natalia Gavriliță
  • 2
    Ultimatum din partea Gazprom: „Dacă datoria nu va fi plătită, atunci vom sista livrările de gaz”
  • 3
    Familiile rămase fără casă în urma incendiului de la Buiucani vor primi cazare de la primărie
  • 4
    Spînu, fără rezultate concrete în urma vizitei în Rusia: „Oferta propusă de Gazprom nu este în avantajul cetățenilor noștri”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.