Andrei Năstase, liderul Platformei „DA”, a anunțat în cadrul unei conferințe de presă că mișcarea civică va crea o nouă formațiune politică. Membrii platformei au cerut cetățenilor să se implice în proiectul lor politic.
„Am considerat că la această formațiune să participe persoane dornice de implicare în procesul de guvernare a țării, nu cei care promovează propriile lor interese. Ne dorim o altă structură, bazată pe oameni integri și profesioniști. Mizăm aparte pe cei din diasporă, fiindcă ei reprezintă floarea națiunii”, a declarat Andrei Năstase.
Reprezentanţii Platformei Demnitate şi Adevăr vor lansa și un site oficial, prin intermediul căruia vor încerca să aleagă cele mai competente personalităţi care vor face parte dintr-o nouă mişcare politică.
„Nu a fost scopul nostru inițial să ajungem un partid, dar odată formați vom reuși să facem reforme nu cu bâta, ci prin calea civilizată”, a adăugat Dumitru Moțpan, membru al Platformei „DA”.
Vezi și aceste știri

Dodon, după ce procurorii au solicitat mandat de arest: „Împotriva unui lider de opoziție este format un grup de investigație compus din peste 50 de persoane”

Elevii din Republica Moldova au cucerit trei medalii de bronz și mențiuni de onoarela Olimpiada Europeană de Fizică

Maia Sandu, absolventă a Harvard Kennedy School, a susținut un discurs la ceremonia de absolvire a promoției 2022 (VIDEO)
Advertoriale

Ești în căutarea unei locuințe? Află care sunt avantajele și dezavantajele unei case în chirie

Impactul bruxismului asupra organismului și a vietii unui pacient. Cum pot fi remediate consecințele acestuia printr-un tratament stomatologic la Smile Dent Team
