Elicopterul moldovenesc din Afganistan lucra pentru o companie americană

Elicopterul moldovenesc din Afganistan lucra pentru o companie americană
Foto: valanicc.com

Autoritatea Aeronautică Civilă, alături de compania aeriană Valan International Cargo Charter, a oferit primele declarații de presă pe marginea cazului elicopterului moldovenesc capturat și doborât în Afganistan. Reprezentanții companiei au precizat că elicopterul este un MI17-1V, cu numărul de înmatriculare ER-MGM, nu un Mi-8 despre care se vorbea anterior. De asemenea, a fost anunțat că patru corpuri neînsuflețite au fost găsite la locul accidentului, unul dintre care ar putea fi al unui moldovean. 

Mi-17 lucra în Afganistan în baza unui contract cu o firmă americană și se ocupa de transporturi civil. Pe data de 24 noiembrie, cu 21 de oameni la bord, ei îndeplineau o misiune cu personal afgan. Piloții au reușit să transmită un mesaj că au fost împușcați, iar elicopterul arde, în jurul orei 15:30. 

„Nu cunoaștem la sigur dacă membrii echipajului sunt vii sau sunt capturați. Primim date despre ei la fiecare 30 de minute - o oră. Când a venit echipa de salvare, pe loc au fost găsite 4 corupuri neînsuflețite, dintre care, probabil, un moldovean. Nu-i anunțăm numele, din considerente clare. Există probabilitatea ca oamenii aflați la bord să fie capturați și ținuți ostatici, dar nu știm la sigur. Nimeni nu a revendicat nici o răscumpătarare. Dacă ei într-adevăr sunt luați ostatici, e foarte important ce informație oferim, fiindcă ea se poate întoarce împotriva lor”, a comunicat reprezentantul Valan ICC. 

Agora amintește că ieri seara, în jurul orei 23:00, au parvenit primele informații potrivit cărora un elicopter a fost doborât în Afganistat de către talibani. Primele date oferite relevau că toți moldovenii aflați la bord sunt în viață, însă acest lucru nu este cert.

 

 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
13.000 de oameni din Beijing, scoși forțat din case noaptea și încolonați pentru a fi duși în carantină (FOTO)

13.000 de oameni din Beijing, scoși forțat din case noaptea și încolonați pentru a fi duși în carantină (FOTO)

Ucraina ar avea nevoie de 5-7 ani pentru a curăța teritoriile minate

Ucraina ar avea nevoie de 5-7 ani pentru a curăța teritoriile minate

O femeie a protestat împotriva de violurile comise de soldaţii ruşi în Ucraina pe covorul roşu de la Cannes

O femeie a protestat împotriva de violurile comise de soldaţii ruşi în Ucraina pe covorul roşu de la Cannes

Advertoriale
Cristina Guțu: „Am slăbit cu 10 kilograme în doar 2 două luni, vezi cum am reușit!”

Cristina Guțu: „Am slăbit cu 10 kilograme în doar 2 două luni, vezi cum am reușit!”

Trei reguli cum afacerea ta poate supraviețui concurenței

Trei reguli cum afacerea ta poate supraviețui concurenței

Reprezentanți ai Guvernului de la București au vizitat Victoriabank, cea mai mare investiție românească în Republica Moldova (VIDEO)

Reprezentanți ai Guvernului de la București au vizitat Victoriabank, cea mai mare investiție românească în Republica Moldova (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sup lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Paștele - mâncare, tradiție, mister
Cele mai populare
  • 1
    S-a dat ordin să „înceteze apărarea” Mariupolului, spune comandantul uzinei siderurgice Azovstal
  • 2
    Ce se întâmplă la Hotelul Național? Chironda zice că a început demolarea, iar Primăria solicită implicarea agențiilor de stat din domeniu
  • 3
    Grupul Trans-Oil se adresează în judecată: „Ultima decizie CSE este o lovitură directă asupra companiei și asupra securității alimentare a țării”
  • 4
    Schimbări pe scena politică. Mariana Durleșteanu părăsește Partidul Legii și Dreptății, în care era președintă
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.