Zona adiacentă misiunii diplomatice a fost încercuită de geniști
Paza Ambasadei Marii Britanii a alertat politia, aproximativ la ora 17.30, după ce a observat un trecător care a aruncat o sacoșă peste gardul misiunii diplomatice. În interiorul acesteia s-ar fi aflat un tub.
La fața locului a venit un grup operativ al Inspectoratului Buiucani, precum și geniști pentru a securiza zona și a identifica ce conține obiectul aruncat în curtea Ambasadei Marii Britanii din Chișinău.
În final alerta s-a dovedit a fi falsă și nici un obiect exploziv sau periculos nu a fost identificat.
Vezi și aceste știri

Săptămâna începe cu ploi și temperaturi de până la +30. Cum va fi vremea în următoarele zile

Putin planifică prima vizită externă de la începutul războiului în Ucraina. Iată unde va merge

Altercații între doi deținuți din Penitenciarul nr. 17-Rezina. Unul dintre bărbați a ajuns în Secția de terapie intensivă
Advertoriale

Aridon Group – 30 de ani de succes, realizări, clienți fideli și echipă dedicată (VIDEO)

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni
