DOC. Investigație ZdG: Deciziile dubioase din cariera judecătorului Pavliuc

DOC. Investigație ZdG: Deciziile dubioase din cariera judecătorului Pavliuc


Judecătorul Ghenadie Pavliuc a devenit, în ultimele luni, principala figură din justiţia Republica Moldova. În luna mai i-a aplicat lui Ilan Şor, actualul primar de Orhei un mandat de arest la domiciliu, deşi procurorii solicitau arest preventiv în regim de penitenciar. Peste trei săptămâni, l-a eliberat şi din arestul la domiciliu. 

În octombrie, la solicitarea procurorilor, l-a trimis după gratii pe Vlad Filat, iar recent, l-a salvat de puşcărie pe fostul deputat Valeriu Guma, condamnat în România la 4 ani de închisoare cu executare. În trecut, acesta a participat şi pe alte dosare de rezonanţă. În unul din ele, a fost condamnat la ani grei de puşcărie Andrei Baştovoi, om de afaceri şi deputat în primul Parlament. Într-un alt dosar, în 2014, Pavliuc l-a salvat de puşcărie pe avocatul Dorin Melinteanu, fiul unui judecător de la Curtea de Apel Chişinău prins cu mită.

Ghenadie Pavliuc are 41 de ani. El este judecător de instrucţie la Judecătoria sect. Buiucani din Chişinău. A fost numit judecător de instrucţie pe 8 aprilie 2014, având mandat până în aprilie 2017. La Judecătoria sect. Buiucani a ajuns în luna mai 2011, fiind detaşat temporar de la Judecătoria Donduşeni, printr-o hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Atunci, CSM, condus de actualul şef de stat, Nicolae Timofti, a admis cererea lui Pavliuc şi a altor doi judecători care solicitau transferul la o instanţă din Chişinău pe motiv că „judecătorii respectivi sunt asiguraţi cu spaţiu locativ în mun. Chişinău, unde locuiesc permanent membrii familiei, că au la întreţinere copii minori şi că deplasarea zilnică/săptămânală influenţează negativ asupra bugetului familiei şi asupra educaţiei copiilor”.

Iniţial, Ghenadie Paviuc a fost detaşat la Judecătoria sect. Buiucani până la anularea suspendării din funcţie a judecătorului Maria Muruianu. Conform site-ului magistrat.md, aceasta fusese numită în funcţie în februarie 2011, iar peste o lună, în martie, pleca subit în concediu „parţial plătit pentru îngrijirea copilului”, până în 2013. Nu a fost însă nevoie de aşteptat până în 2013, ca Pavliuc să-şi obţină dreptul de a fi judecător cu acte în regulă la Judecătoria Buiucani, pentru că, în iulie 2012, la un an de la transferul temporar, Nicolae Timofti, ajuns de la CSM la Preşedinţie, a acceptat numirea lui Pavliuc în funcţia de judecător la Judecătoria Buiucani, transferându-l definitiv de la Donduşeni la Chişinău.

Până în aprilie 2014, Ghenadie Pavliuc a fost judecător pe cauze penale, iar de atunci a fost desemnat judecător de instrucţie, urmând, până în 2017, să elibereze mandate de arest şi să autorizeze percheziţii, acestea fiind majoritatea solicitărilor venite în instanţă de la Centrul Naţional Anticorupţie şi Procuratura Anticorupţie, în a căror rază teritorială se află Judecătoria sect. Buiucani.

Pavliuc îmbracă robă de magistrat la 31 de ani, în 2005, fiind numit prin decretul preşedintelui de atunci, Vladimir Voronin, judecător la Judecătoria Donduşeni. În 2008, este desemnat vicepreşedinte al Judecătoriei Donduşeni, iar în 2010, este numit în funcţia de magistrat până la atingerea plafonului de vârstă. Înainte de asta, Pavliuc a activat în calitate de consultant juridic, executor judecătoresc şi şef-adjunct al DEDJ, în sectoarele Ciocana şi Râşcani. Studiile universitare, conform CV-ului său, le-a făcut în perioada 1999—2004, deci pe când avea 25—30 de ani, la facultatea de drept a ULIM, secţia „cu frecvenţă redusă”. A finalizat studiile cu doar un an înainte de a deveni judecător. În anii 2004—2007, fiind deja judecător, a făcut studii de masterat la Academia de Administrare Publică de pe lângă preşedintele R. Moldova.

Deciziile dubioase din cariera magistratului Pavliuc

Pe 21 noiembrie 2015, Ghenadie Pavliuc a emis una dintre cele mai dubioase decizii înregistrată în ultima perioadă în justiţia din R. Moldova. Acesta, având spre examinare o cerere a Ministerului Justiţiei R. Moldova privind recunoaşterea sentinţei de condamnare pe numele ex-deputatului Valeriu Guma, condamnat în România la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, dare şi luare de mită, a recunoscut sentinţa, însă, printr-un gest calificat de jurişti şi procurori „de neînţeles”, a dispus suspendarea executării pedepsei. Altfel spus, din patru ani de închisoare cu executare, Pavliuc a dispus condamnarea lui Valeriu Guma, ex-deputat pe listele PD în Parlament, la patru ani de închisoare cu suspendare, salvându-l practic pe acesta de puşcărie.

Citiți investigația integral pe zdg.md.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Când începem să discutăm matur și asumat despre relația noastră cu animalele de companie?

Când începem să discutăm matur și asumat despre relația noastră cu animalele de companie?

O arhiepiscopie din România cere pomelnice prin PayPal: „Puteți include câteva nume pentru a fi pomenite în secțiunea Add Note”

O arhiepiscopie din România cere pomelnice prin PayPal: „Puteți include câteva nume pentru a fi pomenite în secțiunea Add Note”

Tot ce trebuie să știi despre săpăturile arheologice de la Cetatea Soroca (FOTO/VIDEO)

Tot ce trebuie să știi despre săpăturile arheologice de la Cetatea Soroca (FOTO/VIDEO)

Advertoriale
Un preț mic la credit nu îți garantează mereu și cea mai bună oferta. Explică expertul Microinvest

Un preț mic la credit nu îți garantează mereu și cea mai bună oferta. Explică expertul Microinvest

Cum poți primi la farmacie un test HIV gratuit până la finalul lunii noiembrie

Cum poți primi la farmacie un test HIV gratuit până la finalul lunii noiembrie

100 de angajați maib vor participa la Maratonul Internațional Chișinău. Iată ce i-a motivat (VIDEO)

100 de angajați maib vor participa la Maratonul Internațional Chișinău. Iată ce i-a motivat (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Maia Sandu a schimbat structura Aparatului Președintelui (DOC)
  • 2
    Ex-vicepreședinte al Parlamentului: Modelul liberal al economiei la etapa actuală ucide producătorii autohtoni
  • 3
    OMS se implică în România pentru a rezolva criza sanitară și a impulsiona vaccinarea anti-COVID
  • 4
    Fostul primar de Corjova Valeriu Mițul, decorat post-mortem cu „Ordinul Republicii”, cea mai înaltă distincție de stat
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.