Chiar dacă socialistul Igor Dodon pledează pentru alegeri anticipate, iar expertul Arcadie Barbăroșie optează pentru un guvern tehnocrat, ambii au vorbit despre posibilitatea de instituire au unui așa-numit guvern-kamikaze, un Executiv de scurtă durată care ar implementa reforme incomode. Declarații în acest sens au fost făcute la emisiunile „Interpol” și „Puterea a Patra”.
În opinia lui Igor Dodon, acum există trei scenarii politice. „Dacă se va forma, totuși, Guvernul, atunci va fi foarte dificil de ales președintele și atunci alegerile parlamentare vor avea loc în septembrie-octombrie anul viitor. Ei (n.r. - partidele aflate în negocieri) pot să facă AIE 4, în același format plus Leancă, sau vor crea un așa-numit guvern tehnocrat cu participarea comuniștilor. Ambele variante nu sunt viabile și nu au sorți de izbândă, fiindcă sistemul este putred, corupt și oligarhic. El trebuie distrus și poate fi distrus doar prin alegeri anticipate. El nu poate fi distrus de către cei care l-au creat”, crede Dodon.
„Plahotniuc nu va fi un kamikaze”
În opinia lui Dodon, următorul prim-ministru „ori va fi un kamikaze, ori va fi un om foarte ambițios și curajos, care crede că nu are nimic de pierdut și care vrea să-și demonstreze sie ceva”. „Dacă vorbim de Plahotniuc, eu nu cred că el este kamikaze. Dacă se va aventura într-o funcție publică, atunci el va avea ambiția de a face ceva. Petru noi, indiferent cine va fi premier, în vom demite”, s-a arătat convins Igor Dodon.
În opinia lui Arcadie Barbăroșie, acum există două scheme politice. „Una este un prim ministru neafiliat politic, care numește miniștrii în coordonare cu partidele. Altă schemă este atunci când prim-ministrul numește singur cabinetul de miniștri și funcționează ca un guvern tehnocrat. Eu aș opta pentru a doua schemă, fiindcă un asemnea guvern are o mulțime de posibilități. El este un guvern kamikaze. Guvernele de acest tip existau un an sau un an și jumătate, dar misiunea lor era să facă niște reforme dure, după care politicienii dădeau vina pe acest guvern, îl demiteau, formau alt guvern sau alegeri anticipate”, e de părere Barbăroșie.
„Eu nu cred că Plahotniuc vrea să fie premier, fiindcă trebuie de făcut curățenie, trebuie să-și taie craca de sub el”, a mai adăugat Arcadie Barbăroșie.
Vezi și aceste știri

Ministerul Afacerilor Externe din România califică drept „nefondată și motivată politic” decizia CMC prin care a respins solicitarea Radio Chișinău

Din Moldova spre Ucraina a pornit a doua tranșă cu ajutor umanitar în valoare de 67,5 milioane de lei
