Iulian Groza: Parlamentul a aprobat doar patru sau cinci legi, deși are în obiectiv până la sfârșitul anului să adopte 105

Iulian Groza: Parlamentul a aprobat doar patru sau cinci legi, deși are în obiectiv până la sfârșitul anului să adopte 105

Fostul viceministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Iulian Groza a declarat că instituțiile statului nu au fost deloc eficiente atunci când a venit vorba de implementarea Acordului de Asociere în acest an. În cadrul unui interviu pentru Europa Liberă, acesta a declarat că până în prezent s-a reușit adoptarea doar a 7% din programul legislativ pentru acest an. 

„Am văzut în ce măsură aceste instituții au fost eficiente, atunci când trebuiau să adopte mai multe acte legislative și normative. Parlamentul și-a fixat o agendă foarte ambițioasă: până la sfârșitul anului curent să adopte peste 100 de acte legislative. Și, în prezent, am constatat că Parlamentul a reușit să valorifice șapte procente din acest program legislativ, aprobând patru sau cinci legi, deși are în obiectiv până la sfârșitul anului să adopte 105. Nu văd cum acest lucru poate să se întâmple. Respectiv, acest fapt nu are cum să nu influențeze și cifrele de rezultat”, a declarat Iulian Groza.

Cât despre restanțe, Groza a declarat că acestea ar putea să ne coste scump.

Publicitate

„Cu mai multe ocazii, spuneam că restanțele pe care le înregistrează Republica Moldova pe parcursul anului curent ar putea să ne coste mai scump într-o perioadă imediat următoare. Și sigur că va fi mult mai greu de recuperat aceste restanțe, anii rămaşi pentru realizarea acestui Acord de Asociere. Acum cel mai important este să se găsească o anumită soluţie pentru a avea totuşi o anumită stabilitate pe dimensiunea guvernamentală, altfel riscăm să ratăm procesul de reforme care este dictat de acest Acord de Asociere, procesul de modernizare a ţării, nemaivorbind de faptul că suportul financiar care ne-a fost oferit de Uniunea Europeană pentru anul curent urmează cel mai probabil să-l ratăm.”

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal