
Din nou în izolator: Grigore Gacichevici, reținut după ședința de judecată
Fostul președinte al Consiliului de administrație al BEM, Grigore Gacichevici a fost reținut pentru 72 de ore, în baza unui dosar penal nou, după ce astăzi a fost chemat la judecătorie pentru o nouă ședință în dosarul BEM în care era acuzat anterior. Potrivit lui Bogdan Zumbreanu, șef de direcție CNA, acesta este reținut pe marginea acuzațiilor legate de încălcarea normelor de creditare.
・
„Procurorii urmează să decidă dacă înaintează învinuirea. Este un alt dosar penal intentat. Dl Gacichievici ocupa în perioada comiterii infracțiunii funcția de președinte al Consiliului de Administrare. O informație mai detaliată o să primiți în curând”, a declarat Bogdan Zumbreanu, șeful direcției Urmărire Penală a CNA.
Ulterior, printr-un comunicat de presă CNA a precizat că fostul preşedinte al Băncii de Economii, Grigore Gacikevici, are statut de bănuit într-un nou dosar deschis pe faptul încălcării regulilor de creditare în perioada în care deţinea funcţia de preşedinte la BEM. Fostul şef al Băncii se va afla în custodia CNA pentru 72 de ore.
În fapt, este vorba despre încălcarea regulilor de creditare în privinţa a trei agenţi economici, suma totală a acestora depăşind 260 000 000 de lei. În baza probelor accumulate de procurori şi ofiţerii de urmărire penală ai CNA, a fost deschis un dosar penal în temeiul art. 239 Cod penal.
Pentru încălcarea regulilor de creditare, legislaţia în vigoare prevede o pedeapsă cu închisoare de până la 7 ani. La expirarea celor 72 de ore, procurorii urmează să decidă asupra înaintării învinuirii şi depunerii în instanţa de judecată a demersurilor pentru obţinerea unui mandat de arestare.
Fostul şef al Băncii de Economii, ex-preşedintele Comitetului de creditare, Grigore Gacikevici a fost reţinut de CNA şi procurori și în luna mai a acestui an, în cadrul unui alt dosar penal pornit pe faptul încălcării regulilor de creditare.
Ulterior acesta a primit mandat de arest la domiciliu pentru 30 de zile printr-o decizie luată de magistrații Curții de Apel, după ce avocaţii lui Gacichevici au contestat mandatul de arest pentru 30 de zile emis de către Judecătoria Buiucani.
Amintim că, cinci persoane din fosta administraţie a băncii au statutul de inculpat, iar astăzi a avut loc o nouă şedinţă de judecată în cadrul căreia au fost conexate mai multe cauze penale ce vizează fraudele de la BEM. Pe banca acuzaţilor sunt fostul preşedinte al BEM, ex-şeful Direcţiei Credite, ex-şeful Direcţiei securitate şi fostul şef al Direcţiei juridice. Dosarul a fost transmis în instanţa de judecată în aprilie 2013. CNA şi procurorii anticorupţie au expediat în judecată 18 dosare care vizează acordarea creditelor neperformante de către fosta administraţie a Băncii de Economii. În prezent, câteva zeci de dosare privind fraudele de la BEM se află la etapa de urmărire penală la Centrul Naţional Anticorupţie şi Procuratură.