Directorul companiei specializate în instalații și construcții Teraplast Moldova, Dorel Negru, consideră că abilitatea de a combina corect valoarea arhitecturală a clădirii și reparația vine prin cultivarea bunului gust, nu prin politici administrative. Acesta a oferit un sfat pentru autorități și cetățeni în vederea găsirii balanței perfecte.
„Noi suntem cumva prinști în secolul XIX, am ieșit la suprafață și vrem să ieșim în evidență prin lucruri pompoase. Cred că e un lucru normal, când abia ne-am născut să vrem să facem ceva mare fără a știe cum. Cu timpul se va regla și chestia aceasta, poate dura 5-10 ani, sau poate mai mult. Asta rezidă doar din mentalitate, cultură și modul de gândire. Lucrurile se schimbă, fiindcă tot mai mulți moldoveni au avut contact cu străinătatea, cu Europa, și vin cu niște idei frumoase”, spune Dorel Negru.
În opinia specialistului, nu este de ajuns să emiți o dispoziție care să stabilească o culoare unică pentru toate clădirile, așa cum a propus anterior Dorin Chirtoacă în cazul gheretelor. „Atâta timp cât în Moldova nu există o școală, o educație, vom avea și vom continua să privim un oraș pestriț. În timp, dacă cei de sus își vor da seama că școala e un lucru important, lucrurile se vor schimba. Putem influența acest proces prin decizii administrative, să spunem că vrem ca toate clădirile să fie albe, dar asta nu va îmbunătăți tot aspectul orașului sa a țării. Aspectul se modifică după educație”, crede Negru.
Vizionați integral interviul cu Dorel Negru
Vezi și aceste știri

Popescu, despre decizia UE de a acorda 40 de milioane euro pentru modernizarea armatei

Procuratura a terminat urmărirea penală în privința ex-directorului ASP Serghei Railean. Riscă până la 10 ani de închisoare
