
Demisia șefului CNI, amânată în Parlament după o oră de dezbateri
Comisia specială permanentă de control al declarațiilor cu privire la venituri și proprietate și al declarațiilor de interese personale ale Președintelui și a membrilor Comisiei Naționale de Integritate a propus astăzi demiterea șefului CNI, Anatolie Donciu. Cu toate acestea, după aproape o oră de dezbateri în care deputații au propus atât revocarea din funcție a lui Donciu, cât și demiterea in corpore a membrilor CNI, subiectul a fost revocat de pe agenda de lucru de președintele Parlamentului, Andrian Candu.
・
Parlamentul a cerut demisia lui Donciu în urma cazului Mihail Gofman, fostul şef adjunct al Serviciului Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (SPCB) din cadrul CNA, care nu şi-a declarat averi de zeci de milioane de lei. CNI a iniţiat un control în privința acestuia în martie 2014, iar în iunie, Comisia a dispus clasarea cauzei. Atunci membrii CNI, nu au găsit nici o încălcare a regimului de declarare a averii de către Gofman.
Anatolie Donciu nu a luat parte la votarea în cazul Gofman, dar şeful CNI a participat în mod direct la toate acţiunile ce presupun verificarea în cazul Gofman. Donciu nu a sesizat Legislativul în termenul de 3 zile, aşa cum prevede legea, că se află în conflict de interese, din cauza fiului său, Alexandru care era subalternul lui Gofman.
„Există temei pentru demisie”
„Comisia a constatat că Donciu nu a respectat prevederile legii fiindcă abținerea de la vot nu a rezolvat cazul. Donciu trebuia să informeze în trei zile despre existența conflictului de interese, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Comisia a constatat unanim că există temei pentru revocarea din funcție a acestuia. Acțiunile de abținere de la vot pot fi calificate ca încercări de soluționare a conflictului de interese. În cazul președintelui CNI, probabilitatea de repetare a conflictului este foarte mare”, a spus președintele comisiei speciale, Sergiu Sîrbu.
„Chestiunea s-a transformat în debandadă”
Deputatul liberal-democrat, Maria Ciobanu, a spus că toți membrii CNI ar trebui să-și prezinte demisia, iar dacă nu o fac, atunci să fie demiși. Același lucru a fost cerut de socialiști și liberali.
Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a declarat că aceste discuții s-au transformat într-o debandadă și a retras această chestiune de pe ordinea de zi. „Membrii comisiei să vină cu un raport complet”, a spus Candu, declarând o pauză de o oră.