„PLDM a insistat ca discuțiile pe care le avem să fie în format deschis. Din cauza replicilor care le-am primit și având în vedere că PD și PL au declarat că nu au văzut așa ceva, am decis să facem în format închis”, a precizat Streleț.
Cât despre discuții, liderul interimar al PLDM a precizat că până acum nu au fost atinse careva progrese. Despre opțiunea unui „prim-ministru neafiliat” acesta a precizat că nu există o înțelegere, iar despre „varianta zero” - nu s-a ajuns la o poziție comun-agreată.
„PLDM va convoca încă o dată Consiliul Național Politic prin care vor decide dacă vor continua discuțiile, fie să nu participe la negocieri și să meargă în opoziție”, a precizat Valeriu Streleț.
Amintim că anterior PLDM prin decizia Consiliului Național Politic a decis să participe la negocieri. Aceștia au avut consultări cu PL, PD, PPEM și apoi consultări în formatul celor patru lideri.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.