Buget „aspru” pentru 2016 adoptat de Parlamentul grec

Buget „aspru” pentru 2016 adoptat de Parlamentul grec
Foto: europesworld.org

Parlamentul grec a adoptat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, cu o scurtă majoritate primul buget al guvernului de stânga al lui Alexis Tsipras, un text calificat ca "aspru" chiar de ministrul finanțelor, informează AFP și Reuters, citat de Agerpres.

„Nimeni nu se poate bucura de acest buget aspru”, a declarat Euclid Tsakalotos înaintea votului acestui text, aprobat de 153 de deputați din 300, toți membri ai coaliției la putere, SYRIZA (stânga radicală, partidul lui Tsipras) și Grecii Independenți (dreapta naționalistă).

Însuși prim-ministrul Tsipras a considerat că acest buget este „un exercițiu dificil”, dar, a asigurat el, „în spatele cifrelor, toată lumea poate vedea efortul disperat (al guvernului) de a sprijini clasa muncitoare”.

Acest buget ia în considerare măsurile severe pe care Tsipras a fost nevoit să le accepte de la creditorii țării, UE și FMI, în iulie, în schimbul unui plan de ajutor de 86 miliarde de euro, al treilea în cinci ani, după ce tocmai ajunsese la putere în ianuarie promițând că va scăpa Grecia de aceste planuri asfixiante de ajutor.

Guvernul Tsipras a trebuit să accepte o nouă reformă a pensiilor, să faciliteze executările silite imobiliare ale celor îndatorați, două măsuri care au provocat două greve generale în mai puțin de o lună în noiembrie și decembrie și i-au redus majoritatea în parlament, deja scurtă, cu încă doi deputați, la 153 din 300.

Liderul interimar al opoziției, Yiannis Plakiotakis (Noua Democrație, conservatori), a estimat, în timpul dezbaterii de sâmbătă noapte, că guvernul „transformă pensiile în bacșiș” și că bugetul în ansamblul său este „anti-creștere” și „social injust”.

Din cei 298 de deputați prezenți, 145 au votat împotrivă.

Bugetul prognozează o creștere zero în 2015 și o contracție de 0,7% în 2016, cifre mai optimiste decât cele ale Comisiei Europene.

Reducerile de cheltuieli în buget sunt de 5,7 miliarde de euro, inclusiv 1,8 miliarde din pensii și 500 de milioane de la apărare, notează Reuters.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Precizările CEC despre desfășurarea alegerilor la Bălți

Precizările CEC despre desfășurarea alegerilor la Bălți

Omicron în România: Au fost confirmate primele două cazuri de infectare

Omicron în România: Au fost confirmate primele două cazuri de infectare

Federația Moldovenească de Fotbal, premiată de UEFA pentru creativitate și inovație

Federația Moldovenească de Fotbal, premiată de UEFA pentru creativitate și inovație

Advertoriale
Povestea în mujdei și ciocolată a uneia dintre cele mai cunoscute patiserii din Chișinău la Artizanii Gustului

Povestea în mujdei și ciocolată a uneia dintre cele mai cunoscute patiserii din Chișinău la Artizanii Gustului

Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Ultima oră! Instanța de judecată a decis scoaterea Marinei Tauber din cursa pentru Primăria Bălți
  • 2
    Reprezentantul Marinei Tauber la CEC: „Candidata rămâne în cursă”
  • 3
    Noi alerte de călătorie! Restricțiile impuse cetățenilor moldoveni (DOC)
  • 4
    CEC solicită CA Bălți să se expună cu privire la termenul de executare a deciziei emise de instanța de judecată
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.