După ce, în această vară, Parlamentul a decis să plătească medicilor rezidenți lefurile, în cadrul ultimei şedinţe a Guvernului a fost aprobat un regulament care prevede metoda de salarizare și fondul din care vor fi alocați banii pentru salariile rezidenților. Banii urmează să fie alocați din fondul de rezervă al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, de anul viitor.
Potrivit ministrului Sănătății, Ruxanda Glavan, banii destinați pentru achitarea salariului medicilor rezidenți vor fi luați din fondul de rezervă al CNAM. Compania s-a opus însă deciziei.Vicedirectorul instituției, Iurie Osoianu, a afirmat că ar fi mai bine ca lefurile rezidenților să fie plătite din fondul de bază al instituțiilor medicale, din salariile oferite pentru funcțiile vacante.
„Având în vedere că este pentru prima dată când este elaborat un asemenea regulament și nu există un mecanism care să ne demonstreze cum ar fi mai bine să plătim rezidenții, propunem pentru anul 2016 ca plata să se ofere separat, nu din fondul de bază pentru salariile angajaților existenți”, a declarat Glavan.
Amintim că pe data de 9 iulie Parlamentul a votat în lectură finală un proiect de lege care prevede salarizarea rezidenților. Ei se vor putea angaja în câmpul muncii și vor avea un adaos la bursă. În plus, ei vor purta responsabilitate, de rând cu medicul coordonator, de calitatea actului medical.
Vezi și aceste știri
Advertoriale

Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)
