Ambasadorul României comentează gestul lui Bătrâncea: „Nu te poți supăra pe hărți”

Ambasadorul României comentează gestul lui Bătrâncea: „Nu te poți supăra pe hărți”

„Nu te poți supăra pe hărți așa cum nu te poți supăra pe creioane și radiere”. Este reacția ambasadorului României la Chișinău, Marius Lazurcă la gestul deputatului PSRM de a rupe harta României Mari în plenul Parlamentului. Acesta a precizat în cadrul emisiunii Fabrika de la PublikaTV că ceea ce s-a întâmplat astăzi în organul legislativ nu are legătură cu România. 

„Nu am sentimentul că ceea s-a întâmplat astăzi privește într-un fel România. Cei care ar trebui să se simtă vizați, ar trebui să fie cetățenii Moldovei și cetățenii români care văd într-un mod mai special Moldova”, a precizat ambasadorul României la Chișinău, Marius Lazurcă.

Totodată, acesta a precizat că gestul lui Vlad Bătrâncea de astăzi se rezumă doar la „distrugerea demonstrativă a unui obiect didactic, care urma să fie utilizat la obiectele de istorie sau educație civică”.

„Astfel de obiecte de uz didactic sunt multe, care pot sau nu avea o conotaţie politică există foarte multe. De pildă când se predă istoria URSS se face uz de harta URSS. Nu cred că ar trebui să ne supărăm pe hărți așa cum nu ne putem supăra pe creioane și radiere”, a punctat Marius Lazurcă.

Ambasadorul a ținut să observe că singurul deputat socialist care nu a aplaudat gestul lui Bătrâncea a fost Zinaida Greceanîi. Acesta a declarat că apreciază gestul „de moderație” a fostului prim-ministru.

Un deputat socialist a rupt harta României Mari în plenul Parlamentului, în aplauzele colegilor săi de partid. Incidentul a avut loc în cadrul dezbaterilor cu privire la ordinea de zi. Deputatul PSRM, Vlad Bătrâncea a propus audierea Ministrului Educației pe subiectul directorilor de școli dar și „propagndei românismului”. Propunerea nu a fost susținută decât de deputații PSRM și PCRM. În cadrul dezbaterilor, deputatul Vlad Bătrâncea a rupt o hartă a României Mari în plenul Parlamentului.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.