
VIDEO. Ghimpu: „Când eram președinte mi s-a propus 400 de milioane”
Declarația a fost făcută de liderul PL, Mihai Ghimpu în cadrul emisiunii Puterea a 4-a de la N4. Potrivit acestuia, tentativa a fost atunci când el ocupa funcția de președinte de țară, adică în anii 2009-2010.
・
„Eram președinte. Mi s-a propus 400 de milioane de lei pentru ca să tac”, a declarat Mihai Ghimpu.
„Cui nu i se fac propuneri când sunt în funcții?”, s-a întrebat Ghimpu.
Mihai Ghimpu a ocupat funcția de președinte de țară din luna septembrie a anului 2009 și până la sfârșitul anului 2010. Atunci el deținea și funcția de președinte al Parlamentului, iar după demisia lui Voronin din funcția de președinte, liderul PL a ocupat prin cumul și funcția de șef de stat.
Acesta a fost urmat de premierul de atunci, Vlad Filat care a condus țara câteva zile până la alegerea noului președinte de Parlament, Marian Lupu.