Streleț a mai anunțat că PLDM nu va accepta propunerea PDM de a alege primul funcțiile de conducere în stat, întrucât o astfel de propunere „încurajează corupția în rândul deputaților”.
„Acum avem nevoie de demisia conducerii celor mai odioase instituții, inclusiv cele implicate în furtul miliardului. Avem nevoie de un premier care să nu aibă apartenență politică, să aibă o imagine curată”, a mai adăugat Streleț. Fostul premier a anunțat că PLDM la lansa propuneri către celelalte partide, iar astăzi sau mâine „vom încerca să găsim un compromis pentru identificarea unei majorități”.
Anterior, pe 7 decembrie Biroul Politic al PLDM declara că nu există un motiv pentru a aduna Consiliul Politic Național. Motivul invocat de liberali-democrați era lipsa unei poziții clare și tranșante referitor la modelul și condițiile de creare a majorității Parlamentare.
Totodată, la începutul lunii decembrie, cei doi lideri ai fostei AIE 3, Marian Lupu (PD) și Mihai Ghimpu (PL) declarau că așteaptă ca liberal-democrații să se întoarcă de la Consiliul Politic Național (CPN) cu un mandat mai larg de negocieri.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.