VIDEO. StarNet a creat o zonă Wi-Fi pe tot teritoriul complexului Manuc Bei

VIDEO. StarNet a creat o zonă Wi-Fi pe tot teritoriul complexului Manuc Bei

Compania Starnet demonstrează încă o dată că știe să combine armonios dezvoltarea şi implementarea inovaţiilor cu respectarea tradiţiilor, promovarea istoriei şi a patrimoniului naţional. Astfel, în urma unui parteneriat cu autoritățile raionale din Hâncești, vizitatorii complexului istorico-arhitectural Manuc Bei au putut beneficia de internet gratuit de la StarNet pe tot teritoriul acestuia.

„Acest proiect a devenit o carte de vizită pentru Starnet. Am decis să participăm la acest proiect pentru că ne dorim să promovăm patrimoniul cultural-turistic al Moldovei peste hotare. Îndemnăm toți vizitatorii conacului Manuc Bei să utilizeze accesul la internet gratuit pentru a-și împărtăși impresiile despre această destinație extraordinară din Moldova”, a declarat directorul „Starnet Soluții”, Aurelia Salicov.

De acces gratuit la internet vor beneficia şi cei de pe teritoriului parcului adiacent, unde va fi instituită o Zonă Wi-Fi de la StarNet. Primarul orașului Hîncești, Alexandru Botnari, a mulțumit tuturor celor care au contribuit la reabilitarea acestui monument de importanță națională.

Publicitate

„Vreau să mulțumesc tuturor celor care au contribuit astăzi la organizarea acestui eveniment, și în special companiei Starnet, care și-a adus contribuția la organizarea acestui eveniment. Conacul este un edificiu foarte important și va fi unul din cele mai mari locuri turistice din republică și va da posibilitatea să dezvolte și alte locuri din Hîncești”, a punctat primarul localității.

Conacul este un monument de arhitectură înscris în Registrul monumentelor de cultură al Republicii Moldova care reprezintă o atracţie turistică atât pentru localnici cât şi pentru străini. Acesta a fost construit la începutul secolul al XIX-lea, de către diplomatul și negustorul de origine armeană Manuc Bei Mârzaian.

P.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal