Unele servicii pentru prevenirea celui mai temut virus din lume ar putea să dispară din Moldova

Unele servicii pentru prevenirea celui mai temut virus din lume ar putea să dispară din Moldova
Foto: allencountyhealth.com

Au mai rămas doi ani în care Republica Moldova trebuie să identifice resursele financiare necesare, dar și pârghiile juridice pentru a putea prelua eficient finanțarea totală a programelor naționale destinate persoanelor cu HIV și TB. Autoritățile dau asigurări că până în 2018 vor rezolva problema, dar că vor trebui să fie mult mai migăloase în alegerea serviciilor pentru a ține sub control consumul de droguri și infecția HIV, scrie e-sanatate.md.

„Dacă nu vom avea resurse din exterior, asta nu înseamnă că la nivel național nu putem să ne conjugăm eforturile, să găsim aceste resurse. Însă din gama largă de servicii de care astăzi beneficiem datorită fondurilor venite din exterior, o să le alegem pe cele mai eficiente. Astăzi, având bani de la donatori ne-am permis să implementăm mai multe activități, unele mai eficiente, altele mai puțin. Ulterior va trebui să ne așezăm cu toții - autoritățile publice locale, comunitățile de beneficiari, Guvernul și să vedem care sunt eficiente, să le selectăm și să le promovăm”, a afirmat Lucia Pîrțînă, coordonatorul Programului Naţional de Prevenire şi Control al HIV/SIDA, în cadrul unei emisiuni la Moldova 1. Pîrțînă însă nu a precizat ce activități din domeniu sunt prioritare și care ar putea fi anulate din cauza insuficienței de bani. Aceasta a afirmat doar că serviciul de prevenire HIV printre consumatorii de droguri trebuie să fie implementat în continuare, deoarece este unul dintre cele mai importante.

Consumator de droguri, la doar 13 ani. Dragostea, antidotul care l-a salvat de narcotice

Despre o „eficientizare” vorbea anterior și viceministrul Sănătății, Aliona Serbulenco. După dialogul regional care a avut loc în septembrie în Georgia, aceasta spunea că autoritățile din domeniu se pregătesc pentru o „optimizare” a bugetului destinat pentru serviciile menite să prevină răspândirea virusului imunodeficienței umane în țara noastră.

„Sunt sigură că aici avem de lucrat mult, pentru că e nevoie ca optimizările de buget să nu afecteze esența lucrurilor frumoase și utile inițiate de Fondul Global”, declara Aliona Serbulenco pentru Sănătate INFO.

Pentru a ține sub control infecțiile asociate consumului de droguri însă e nevoie de o abordare complexă, nu de una fragmentată, afirmă specialiștii în domeniu. Altfel spus, pe lângă tratamentul persoanelor seropozitive este nevoie și de servicii de control și de prevenire a riscurilor, ceea ce în prezent se și aplică în Moldova cu banii oferiți de Fondul Global. Specialiștii spun că doar implimentate în comun aceste activități pot preveni răspândirea celui mai temut virus al secolului.

„Serviciile adresate astăzi consumatorilor de droguri sunt oferite într-un mod complex. Este foarte greu să spui care sunt mai importante și care mai puțin importante. Toate sunt importante de o potrivă, pentru că numai acordate împreună aduc acel succes în prevenirea infecției”, a afirmat Ala Iațco, președintele Uniunii pentru prevenirea HIV şi Reducerea Riscurilor.

De altfel, în cadrul dialogului regional „Road to succes” de la Tbilisi, specialiști internaționali au recomandat țărilor din Europa de Est și Asia Centrală să continue implementarea programelor destinate persoanelor cu HIV și TB în aceeași cheie în care au fost implementate și cu banii de la Fondul Global.

De altfel, în cadrul dialogului regional „Road to succes” de la Tbilisi, specialiști internaționali au recomandat țărilor din Europa de Est și Asia Centrală să continue implementarea programelor destinate persoanelor cu HIV și TB în aceeași cheie în care au fost implementate și cu banii de la Fondul Global.

Tabloul general al celor mai periculoase infecții pe harta Moldovei

„O parte dintre țări fac o selecție a programelor pe care continuă să le implementeze după plecarea Fondului Global. Unele renunță la programul de reducere a riscurilor, acesta însă este foarte important în prevenirea epidemiilor, iar Guvernele trebuie să-și asume responsabilitatea atât pentru testarea gratuită, cât și pentru terapia de substituție pentru consumatorii de droguri injectabile și schimbul de seringi”, a declarat Mark Dybul, directorul executiv al Fondului Global.

Potrivit Programul naţional de prevenire şi control a infecţiei HIV 2016-2020, după plecarea Fondului Global, adică din 2018, riscăm să avem probleme financiare în domeniu. Potrivit documentului între 2018-2020, pentru activitățile de prevenire a infecției HIV în grupurile de risc este nevoie de peste 237 de milioane de lei, dintre care 71 de milioane sunt puse la deficit. În aceiași perioadă, pentru tratamentul persoanelor seropozitive este nevoie de aproape 439 de milioane de lei, dintre care peste 138 de milioane nu au acoperire financiară. La modul practic, asta înseamnă că mii de persoane riscă să moară cu zile din cauză că statul nu va putea să asigure accesul la tratamentul vital. Mai mult, în țară ar putea izbucni o epidemie asemănătoare celei din Serbia sau România. Potrivit statisticilor, în Moldova, până la 1 ianuarie 2014 erau înregistrate 8.557 de persoane HIV-pozitive. Dintre acestea 5.014 sunt bărbați, iar 3.543 sunt femei şi toţi ei au nevoie de tratament pentru a putea supravieţui.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
EDITORIAL internațional | Scurt ghid anti-anxietate pentru un început de an plin de crize

EDITORIAL internațional | Scurt ghid anti-anxietate pentru un început de an plin de crize

Ultimă oră: Ministerul Sănătății anunță 1039 de cazuri noi de infectări cu COVID-19

Ultimă oră: Ministerul Sănătății anunță 1039 de cazuri noi de infectări cu COVID-19

Decis: O companie aeriană va opera de două ori pe săptămână zboruri de la Chișinău spre Budapesta

Decis: O companie aeriană va opera de două ori pe săptămână zboruri de la Chișinău spre Budapesta

Advertoriale
Promoție de la Victoriabank. Aveți zero lei comision la efectuarea transferurilor online în MDL dintr-un cont curent în altul

Promoție de la Victoriabank. Aveți zero lei comision la efectuarea transferurilor online în MDL dintr-un cont curent în altul

Fagura.com anunță atragerea unei investiții de 100k euro de la V7 Capital

Fagura.com anunță atragerea unei investiții de 100k euro de la V7 Capital

Fabrica de mobilă TANDEM  începe anul cu OFERTЕ SPECIALЕ. Doar luna ianuarie aveți reduceri de -25% la produsele preferate

Fabrica de mobilă TANDEM începe anul cu OFERTЕ SPECIALЕ. Doar luna ianuarie aveți reduceri de -25% la produsele preferate

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Cartea Neagră: Cum o parte din banii europeni donați Găgăuzei pentru echipament medical au ajuns la o firmă creată urgent de un activist pro-rus
  • 2
    Ceban și-a invitat prietenii de pe Facebook la el acasă: „Nu am garaj și nici beci de lux” (VIDEO)
  • 3
    Satele Palanca și Tudora, acoperite de un fum dens. Care este motivul
  • 4
    Constantin Botnari, zis și „Borsetka” spune că nu se ascunde de Interpol: „Sunt la Londra” (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.