
Ion Sturza, desemnat premier de Nicolae Timofti
Ion Sturza este candidatul desemnat de președintele Nicolae Timofti la funcția de prim ministru. Anunțul a fost făcut de președintele Timofti. Potrivit legii, acesta are la dispoziție două săptămâni pentru a prezenta componența guvernului, care urmează să aprobe în comisii și să o voteze sau nu în plenul Parlamentului. Toată procedura nu poate dura mai mult de 45 de zile.
・
În această după-amiază președintele a avut o nouă rundă de consultări cu reprezentanții PLDM, PD, PL și grupul Leancă. Dar, pentru că partidele pro-europene nu au ajuns la un numitor comun asupra unui candidat la funcția de premier, președintele a decis să uzeze de dreptul său și să decidă singur pe cine desemnează.
Amintim că Ion Sturza a fost premier în perioada februarie - decembrie 1999.
În calitatea sa de ministru al economiei și prim-ministru, Ion Sturza a inițiat și realizat un șir de reforme economice și sociale importante pentru Republica Moldova, ca reforma teritorială, bugetar-fiscală, agrară. Au avut loc privatizări importante cu investitori strategici.
La 5 noiembrie 1999, o nouă majoritate parlamentară constituită din comuniști, creștin-democrați și independenți desprinși de formațiunile de centru-dreapta - votează împotriva privatizării mai multor întreprinderi din industria vinului și tutunului, contrar condițiilor puse de organismele financiar-bancare internaționale. FMI, Banca Mondială și ceilalți creditori anunță suspendarea finanțării Republicii Moldova.
La 9 noiembrie 1999 aceeași nouă majoritate votează cu 58 de voturi pentru demiterea guvernului Sturza, demitere sprijinită și de președintele Republicii Moldova, Petru Lucinschi.