„Sper că el va reuși să rezolve problemele care bântuie societatea. Sper ca parlamentarii vor analiza situația de astăzi și vor lua o decizie pozitivă care va corespunde cu poziția președintelui. Sunt șanse, și dl Sturza va consulta și el fracțiunile, deși nu toate fracțiunile și-au expus disponibilitatea de a-l susține astăzi”, a declarat președintele Nicolae Timofti după ce a făcut anunțul de a-l desemna pe Ion Sturza în calitate de prim-ministru.
„Vreau să-i mulțumesc președintelui pentru încrederea care mi-a acordat-o. Vreau să fiu alături de popor, de președintele țării în acest moment complicat pentru Moldova”, a punctat și Ion Sturza.
„Guvern de oameni integri”
„Văd un guvern neafiliat politic, integru și profesionist. Una din primele condiții va fi semnarea unei declarații de integritate de către membri”, a precizat Sturza.
Sturza a declarat că speră la un dialog constructiv cu partidele din Parlament. Totodată, acesta a menționat că guvernul se va ocupa de problemele economice, iar de cele politice să se ocupe politicienii.
Candidatul la funcția de prim-ministru mai susține că problemele care s-au acumulat acum sunt strigente. Acesta s-a referit la problemele economice, sectorul energetic, problemele sectorului bugetar dar și cele legate de sectorul bancar.
Amintim că Ion Sturza este candidatul desemnat de președintele Nicolae Timofti la funcția de prim ministru. Potrivit legii, acesta are la dispoziție două săptămâni pentru a prezenta componența guvernului, care urmează să aprobe în comisii și să o voteze sau nu în plenul Parlamentului. Toată procedura nu poate dura mai mult de 45 de zile.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.