
Președintele țării își sărbătorește astăzi ziua de naștere
Președintele Nicolae Timofti împlinește astăzi vârsta de de 67 de ani. Șeful statului este născut în satul Ciutulești, raionul Florești. Timofti fost ales de Parlament la 16 martie 2012 și a depus jurământul de credință la 23 martie 2012.În momentul alegerii în funcția de președinte al Republicii Moldova, Timofti era Președinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
・
Mandatul lui Timofti a fost marcat de „cantitatea de ordine și medalii”, semnarea Acordului de Asociere, „contradicțiile cu Putin”, poziția fermă asupra statutului de neutralitate și a prezenței trupelor rusești în Transnistria dar și proteste ale diferitor partide politice.
Împotriva acestuia au protestat inițial Comuniștii, care declarau în 2012 că a fost ales cu încălcarea Constituției, a Platformei DA, dar și a socialiștilor și susținătorilor lui Renato Usatîi.
Biografia lui Timofti
Potrivit ziarului Timpul, Timofti s-a născut într-o familie de deportați, care a reușit să se întoarcă în țară.
După studiile medii școlare din orașul Florești, din 1964 până în 1965 a fost funcționar al departamentului ce era răspunzător de starea drumurilor din Raionul Florești. Apoi până în 1967 a lucrat ca pădurar. Nicolae Timofti a urmat Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova în perioada (1967-1972). După universitate a fost recrutat în armată timp de 2 ani (1972-1974), în Germania de Est unde a obținut gradul de locotenent major.
Președintele este căsătorit cu Margareta Timofti și au trei fii:Alexei, Nicolae și Ștefan.