
VIDEO. Sturza s-a întâlnit cu fracțiunea PLDM. Streleț: „Are susținerea noastră”
Premierul desemnat, Ion Sturza a avut o întâlnire cu fracțiunea liberal-democraților. La ieșire, acesta a constatat că nu există o diferență de viziuni între el și liberal-democrați. Totodată, acesta a adăugat că în noul guvern se vor regăsi și miniștri din executivele anterioare. Acesta speră la o schimbare de atitudine a Partidului Democrat, întrucât „nu ar fi politicos” să nu se întâlnească cu el.
・
La ieșire, Ion Sturza a declarat că „Decizia lor urmează să o ia PLDM, dar pot să vă spun că atunci când vorbim despre un guvern tehnocrat, el nu exclude participarea unor figuri politice, cu condiția să își suspende candidatura de partid”, a precizat candidatul la funcția de prim-ministru.
Totuși, una din principalele condiții este că viitorul membru de guvern trebuie să semneze o declarație de integritate cu societatea civilă, în care fiecare trebuie să declare că nu are cazier juridic și fiscal, toată proprietatea poate să o justifice, că nu are interese publice și altele.
Cât despre atitudinea democraților de ieri, Sturza a declarat că „Sincer vorbind că declarațiile pe facebook și în conferințe de presă ar trebui să le lăsăm în trecut. Eu sper că ei vor accepta măcar o întâlnire cu mine, ar fi cel puțin politicos din partea lor. Eu nu văd nici o problemă ideologică și de orice gen cu Partidul Democrat.”.
Sturza a precizat că urmează să am un contact cu PL și cu Grupul Leancă. Acesta susține că ar putea include în componența guvernului propus și foști miniștri din guvernele anterioare.
„Eu am două liste. Nu va fi o surpriză. Vor fi și oameni noi, dar vor fi și oameni din actualul guvern (aflat în demisie n.r.) . Sunt oameni buni care își fac treaba. Eu vreau un guvern ca să nu fie abonat la partid”, a precizat Sturza.
Streleț a anunțat că fracțiunea a luat decizia de a susține această candidatură.
https://agora.md/videoframe/1803/620
„Nu am discutat despre repartizarea de funcții. În această conjunctură prim-ministrul vine cu viziuni despre criteriile și domeniile de responsabilitate care unele pot fi exclusiv de dreptul lui de a prezenta candidați, iar în alte cazuri poate cere partidelor să delege reprezentanți”, a precizat Streleț.
Amintim că ieri Nicolae Timofti l-a desemnat pe Ion Sturza în calitate de prim-ministru. Acesta are la dispoziție două săptămâni pentru a prezenta echipa guvernamentală Parlamentului, care ar urma să ia decizia de a susține sau nu candidatura.