
Statele Unite introduc încă 34 de persoane şi entităţi pe lista sancţiunilor contra Rusiei. Reacția Kremlinului
Administraţia Barack Obama a decis impunerea de sancţiuni pentru încă 34 de indivizi şi entităţi, din Rusia şi Ucraina, în cadrul eforturilor de a exercita presiuni asupra Moscovei pentru ingerinţele în criza ucraineană, scrie mediafax.ro.
・
„Măsurile luate astăzi susţin angajamentul Statelor Unite de a căuta o soluţie diplomatică la conflictul din Ucraina prin menţinerea sancţiunilor împotriva Rusiei", a comunicat Departamentul american al Trezoreriei.
Washingtonul subliniază că va menţine sancţiunile până când Rusia va implementa deplin angajamentele asumate în cadrul Acordului de la Minsk. „Cerem inclusiv returnarea atribuţiilor Ucrainei pentru controlul asupra frontierei estice cu Rusia", precizează comunicatul.
Cele 14 persoane sau entităţi vizate de sancţiuni sunt din Ucraina şi Rusia, inclusiv doi membri ai fostei Administraţii Viktor Ianukovici.