Asociația Presei Independente a semnalat un nou caz de manipulare a postulurilor de televiziune PublikaTV și PrimeTV, deținute oficial de către omul de afaceri Vlad Plahotniuc. Într-un reportaj întitulat “Macaroane şi galoşi în loc de salarii şi pensii", Ion Sturza este criticat de consătenii din Pârjolteni”. Jurnaliștii au mers la satul de baștină a lui Ion Sturza și au intervievat mai multe persoane. În realitate, persoanele intervievate la sfârşitul reportajului sunt locuitori ai satului Pănăşeşti din raionul Străşeni, aflat la 33 de km de satul de naștere a premierului desemnat, potrivit API.
Oleg Cristal, directorul de ştiri General Media Grup, afirmă că nu ştie despre faptul că filmările au fost făcute în două localităţi din raioane diferite. „Este o noutate pentru mine, trebuie să verific. Am vorbit recent cu reporterul şi mi-a spus că filmările au fost făcute în sate diferite, dar care se află într-o singură comună, localităţi pe care le desparte doar un drum”, a declarat pentru API Oleg Cristal.
Și Ion Sturza a avut o reacție la reportaj. „Ţin să precizez că este ok faptul că unii jurnalişti au vizitat satul meu natal, Pârjolteni. Nu e corect însă că au luat interviuri cu oameni din alte sate (bineînţeles cu ocară la adresa mea) şi i-au prezentat pe aceştia ca şi cum ar fi fost pământenii mei… Astăzi m-au sunat, indignaţi, mai mulţi dintre consăteni. Manipulare de doi cenţi...”, a scris Ion Sturza.
„Certați cu diplomația”
La începutul săptămânii, PublikaTV a publicat o știre care avea următorul titlu: „După decizia lui Timofti, ambasadorul SUA se întreabă dacă cineva se mai gândește la popor”.
Jurnaliștii fac referire la o postare a ambasadorului, postată în aceeași zi cu decretul de desemnare a lui Nicolae Timofti. Totuși, postarea ambasadorului a fost făcută în jurul orei 15:50, când liderii politici făceau declarații presei după consultările cu președinte, în care anunțau că nu au ajuns la un consens, iar despre candidatura lui Sturza încă nu se vorbea.
A doua zi, Ambasada SUA a solicitat postului de televiziuni să emită o rectificare.
„Comentariul Ambasadorului Pettit se referă la situația din Moldova în general (https://www.facebook.com/U.S.EmbassyMoldova/?fref=ts). Acest comentariu nu este o reacție la nominalizarea de către Președinte și, de fapt, a fost postată ieri la 15:50, cu câteva ore înainte de anunțul făcut de Președinte. Noi rugăm Publika TV să emită o corectare, în așa fel ca telespectatorii să nu fie induși în eroare de reportaje incorecte”, se menționează în mesajul ambasadei.