Cei 14 deputați comuniști care la începutul săptămânii trecute au anunțat că părăsesc formațiunea au declarat acest lucru și în cadrul Parlamentului. Totodată, deputații care au rămas în PCRM au anunțat noua conducere a fracțiunii, și au cerut modificarea componenței Biroului Permanent, prin excluderea lui Artur Reșetnicov și Violetei Ivanov.
„Conform procesului verbal din 22 decembrie în calitate de președinte al fracțiunii a fost aleasă Ina Șupac, iar vicepreședinte este ales Oleg Reidman”, a declarat Elena Botnarenco, deputat PCRM. Aceasta rămâne în continuare secretar al fracțiunii.
Totodată, deputata a solicitat excluderea lui Artur Reșetnicov și Violeta Ivanov din componența biroului permanent.
Violeta Ivanov a făcut în această ședință anunțul oficial de părăsire a fracțiunii. Aceasta a anunțat ca și lunea trecută formarea Platformei Parlamentare Social-Democrate.
Totodată, Andrian Candu, președintele Parlamentului a precizat că „În cazul în care reprezentarea proporțională se schimbă, fracțiunile parlamentare după cel puțin un an pot cere modificarea corespunzătoare a biroului permanent, dar și delegațiilor parlamentare”, a precizat acesta.
Candu a precizat că la acest subiect urmează să se revină după vacanță, adică anul viitor.
Vezi și aceste știri

Zelenski susține că aproape toți oamenii blocați în subsolurile uzinei Azovstal au fost evacuați

Maia Sandu despre nivelul înalt de inflație: Toate instituțiile statului trebuie să-și facă treaba mai bine decât și-au făcut-o până acum
