
Ministerul Finanțelor și CNAM s-au înțeles. Datoria de jumătate de miliard de lei a fost parțial achitată
Din cele 551 de milioane de lei pe care Ministerul Finanțelor îi era dator Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM) 361 au fost transferate. Anunțul a fost făcut în plenul Parlamentului de către șefa Comisiei protecţie socială, sănătate şi familie, Oxana Domenti.
・
„Ieri și azi Ministerul Finanțelor a transferat o sumă mare de bani în contul Companiei de Asigurări, așa că datoriile instituției față de CNAM s-au redus semnificativ. Astfel, Ministerului Finanțelor mai trebuie să transfere la CNAM 190 de milioane de lei, ca să achite integral datoriile. Avem promisiunea că până la sfârșitul anului aproape toți acești bani vor fi transferați, astfel ca să se încheie anul cu cât mai puține datorii sau, în general, fără datorii”, a declarat Oxana Domenti, în cadrul ședinței de astăzi a Legislativului, scrie Sănătate INFO.
Anterior, Ministerul Sănătății prevenea colegii de la Finanțe că dacă banii nu vor fi transferați timp de o lună, în 2016 sistemul de sănătate s-ar putea lovi de o criză fără precedent.
Banii transferați de la Ministerul Finanțelor la CNAM urmează apoi să fie transmiși spitalelor. Potrivit sursei citate, primii bani deja au început să vină în conturile spitalelor din țară.