VIDEO. Mesajul președintelui Timofti la trecerea dintre ani

VIDEO. Mesajul președintelui Timofti la trecerea dintre ani

Tradițional, în noaptea dintre ani, președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a transmis un mesaj de felicitare cetățenilor.  Video și text, mai jos.

Stimați compatrioți,

În preajma Anului Nou, 2016, doresc să vă fiu alături și să vă urez ca toate așteptările să vi se împlinească.

Este în firea lucrurilor să ne legăm speranțele de un An Nou. Mai ales după ce am ajuns la finele unui an intens și dificil, care a lăsat unora dintre noi un gust amar.

Îmi doresc ca dezamăgirile și nereușitele să fi rămas în trecut, noi urmând ca de acum înainte să strângem rândurile, să ne mobilizăm, ca să izbândim în realizarea sarcinilor naționale și personale pe care ni le-am propus.

Să continuăm parcursul european, nu să-l denaturăm prin declarații pompoase, îndărătul cărora înfloresc afaceri obscure, străine interesului poporului.

Anul 2015 ne-a demonstrat că entuziasmul firesc prin care am trecut odată cu realizările noastre pe plan european trebuie să se transforme în acțiuni concrete, de însănătoșire a climatului public, de eradicare a corupției, inclusiv a celei politice, de eliminare a derapajelor și a lacunelor existente în societate.

Sunt optimist că este în puterile noastre să atingem aceste obiective.

Dumneavoastră mi-ați insuflat această încredere, prin acțiunile ferme prin care v-ați cerut drepturile, atunci când elitele politice au dat semne de slăbiciune.

În calitate de președinte, am ascultat și am auzit murmurul poporului, iar apoi și strigătele de revoltă.

Trebuie ca și toată clasa politică să aplece urechea la vrerea Dumneavoastră, pentru ca să intrăm în normalitate, să trecem la o democrație autentică, în care poporul este suveran, iar voința sa, sfântă.

Dacă vom trata lucrurile cu seriozitate și responsabilitate, vom reuși să avem și stabilitate, și un guvern cu puteri depline.

Vă mulțumesc, dragi compatrioți, că ați muncit și ați sperat în acest an 2015. Vă asigur că eforturile nu vă sunt zadarnice.

Transmit un gând bun și concetățenilor noștri aflați în străinătate, departe de Patrie, și tuturor celor cărora le este drag acest pământ.

La mulți ani!

Sprijină redacția Agora cu doar 48 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un cadou dulce de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Înscrisuri de ciornă, suporturi optice și obiecte de valoare, confiscate de procurorii anticorupție de la domiciliul unui ex-director al Moldtelecom (VIDEO)

Înscrisuri de ciornă, suporturi optice și obiecte de valoare, confiscate de procurorii anticorupție de la domiciliul unui ex-director al Moldtelecom (VIDEO)

După 12 ani de interimat, directorul Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor a fost eliberat din funcție

După 12 ani de interimat, directorul Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor a fost eliberat din funcție

Anchetă internă la Moldovagaz. Distribuitorii au inclus în facturi mii de metri cubi de gaz care nu au fost consumați

Anchetă internă la Moldovagaz. Distribuitorii au inclus în facturi mii de metri cubi de gaz care nu au fost consumați

Advertoriale
INTERVIU | E-semnătura, serviciile online și votul electronic. Despre digitalizare, cu vicepremierul Iurie Țurcanu (VIDEO)

INTERVIU | E-semnătura, serviciile online și votul electronic. Despre digitalizare, cu vicepremierul Iurie Țurcanu (VIDEO)

Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    O casă pe pământ din Chișinău a fost cuprinsă de flăcări. Mai mult de 70% din locuință a fost distrusă (FOTO)
  • 2
    Maia Sandu, Igor Dodon și Ilan Șor, în topul celor mai de încredere politicieni. Andrei Spînu, la același nivel de activitate cu Ion Ceban
  • 3
    O nouă solicitare a lui Robu, amânată. CSM nu a eliberat acordul pentru urmărirea penală în privința unui judecător
  • 4
    O plantă ar putea atenua efectele dăunătoare ale obezităţii
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.