În 2016 cel mai mare risc pentru pieţe ar putea fi legat de petrol

În 2016 cel mai mare risc pentru pieţe ar putea fi legat de petrol
Foto: economica.net

Cel mai mare risc financiar în 2016 ar putea fi cel manifestat pe toată durata anului 2015, relevă o analiză Reuters. Pieţele financiare „trăiesc” cu urmările deflaţiei din sectorul energiei de la mijlocul anului 2014, iar rezultatul este vizibil pe scară largă. Ideea unui nou şoc de o amploare similară este cel puţin înfricoşătoare, scrie zf.ro.

Peste 1.000 de miliarde de dolari au fost şterse din capitalizarea de piaţă a acţiunilor petroliere la nivel mondial.

Obligeţiuni de aproape 2.000 de miliarde de dolari vândute de companii din sectorul energiei şi minier din 2010 sunt ameninţate cu înrăutăţirea ratingului de credit, iar nivelul defaulturilor creşte.

Titluri guvernamentale europene de aproximativ 2.000 de miliarde de euro au acum randamente negative după ce temerile legate de deflaţie, având legătură cu scăderea preţului petrolului, au obligat BCE să se lanseze într-un amplu program de achiziţionare de obligaţiuni la începutul acestui an.

Impactul asupra estimărilor de inflaţie a unei noi scăderi susţinute a preţurilor petrolului este alarmant atât pentru băncile centrale ca cea a Fed, care a înăsprit politica monetară, cât şi a celor care încă o relaxează, ca BCE.

Mai mult, amploarea impactului asupra ţărilor exportatoare de materii prime este remarcabil. Monedele ţărilor respective au înregistrat o implozie, iar 2015 va marca primul an al unor ieşiri nete de capital privat de pe pieţele emergente din 1988.

Având în vedere profunzimea declinului preţului petrolului, nu este greu de înţeles de ce pieţele au rescris atât de multe scenarii.

Din iunie 2014, preţul ţiţeiului Brent s-a prăbuşit cu 65% de la 115 dolari pe baril, la 40 de dolari. O mare parte a declinului s-a înregistrat în ultimele şase luni ale anului trecut, însă orice speranţă într-o revenire în acest an a fost spulberată de combinaţia toxică dintre oferta excedentară şi o încetinire pronunţată a cererii din China şi economiile emergente.

Băncile menţionează nenumărate riscuri pentru anul viitor, însă foarte puţine dintre acestea includ şi riscul unei noi înjumătăţiri a preţurilor petrolului.

Şi totuşi, după ce în urma reuniunii OPEC nu s-a ajuns la nicio înţelegere de limitare a producţiei, preţurile petrolului au luat-o din nou la vale.

Potrivit Goldman Sachs, orice idee de revenire sau stabilizare a preţurilor în 2016 este deplasată, iar ţiţeiul american ar putea pierde aproape 50% atingând 20 de dolari.

Dacă acest scenariu se va materializa, se vor crea noi presiuni pe o piaţă deja sub presiune.

Agenţia de rating Moody’s anticipează o creştere a defaulturilor în sectorul petrolier şi minier. „Lichiditatea în scădere şi accesul redus la pieţele de capital împing din ce în ce mai multe companii în pragul defaultului”, afirmă Daniel Gates, managing director al Moody’s.

Iar pentru cei care ard de nerăbdare să se întoarcă pe pieţele emergente, mesajul este clar: „Investitorii ar trebui să rămână vigilenţi în 2016”. Acesta vine din partea Morgan Stanley.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Ungaria anunță că nu va sprijini Ucraina în fața Rusiei. Ce motiv invocă Budapesta

Ungaria anunță că nu va sprijini Ucraina în fața Rusiei. Ce motiv invocă Budapesta

Președinta Maia Sandu nu intenționează să se întâlnească cu Vladimir Putin în viitorul apropiat: „Depinde de ambele părți”

Președinta Maia Sandu nu intenționează să se întâlnească cu Vladimir Putin în viitorul apropiat: „Depinde de ambele părți”

File din istoria Holocaustului în spațiul românesc: În Transnistria au fost deportați 195.000 de evrei, iar la sfârșitul anului 1943  au rămas în viață 50.000

File din istoria Holocaustului în spațiul românesc: În Transnistria au fost deportați 195.000 de evrei, iar la sfârșitul anului 1943 au rămas în viață 50.000

Advertoriale
Vasilii Macovei, manager regional Nord: „La Microinvest finanțăm orice idee de dezvoltare” (INTERVIU)

Vasilii Macovei, manager regional Nord: „La Microinvest finanțăm orice idee de dezvoltare” (INTERVIU)

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Automation Testing (VIDEO)

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Automation Testing (VIDEO)

OTP Bank face tranziția către o generație nouă de bancomate

OTP Bank face tranziția către o generație nouă de bancomate

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Respect sporit pentru propria persoană sau eroare mecanică? Gafa pe care a comis-o prim-ministra la un eveniment public (FOCUS)
  • 2
    Rusia respinge solicitarea Republicii Moldova de retragere a trupelor ruse din Transnistria: „Afirmații departe de realitatea istorică”
  • 3
    Partidul Șor a scos oamenii la protest. UPDATE: Consiliu raional Orhei a acordat vot de neîncredere Guvernului
  • 4
    Oamenii legii au descins cu percheziții la domiciliul șefei ANI. Reacția instituției (UPDATE)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.