A fost anihilată o grupare criminală specializată în trafic de persoane

A fost anihilată o grupare criminală specializată în trafic de persoane
Foto: igp.gov.md

Patru persoane cu vârste cuprinse între 19 și respectiv 28 de ani, cetățeni ai Republicii Moldova, suspectați de trafic de persoane, au fost reținuți pentru 30 de zile. Pe parcursul anului 2015, aceștia au exploatat sexual 16 tinere, dintre care fac parte și trei minore.

În rezultatul investigațiilor efectuate de către angajații Centrului pentru combaterea traficului de persoane al Inspectoratului Naţional de Investigaţii în comun cu Procuratura Generală şi Inspectoratul de poliție Botanica, s-a stabilit că din grupare fac parte cetățeni din Moldova și Turcia.

Mai bine de un an, aceștia exploatau tinere din Republica Moldova, sub pretextul angajării la muncă în cluburile de noapte din Turcia, în calitate de dansatoare. Pentru munca efectuată, victimelor le-au fost promise recompense de circa 2000 euro.

De asemenea, doi membri ai grupării, cetățeni ai Republicii Moldova, activau în două cluburi de noapte din mun. Chişinău (un bărbat în calitate de bodyguard şi o tânără în calitate de dansatoare), care aveau rolul de a recruta tinerele, iar ulterior acestea erau transmise unui alt membru al grupării care se ocupa de transportarea acestora în Turcia.

Totodată, victimele minore, care nu puteau fi transportate în Turcia, erau cazate în diferite apartamente din capitală, unde erau exploatate sexual.

În urma perchezițiilor efectuate de către forțele de ordine, la domiciliile suspecților au fost ridicate agende de evidență a veniturilor obținute de fiecare victimă exploatată, dar şi cheltuielile suportate pentru închirierea apartamentelor în mun. Chişinău, perfectarea actelor şi transportarea victimelor în Turcia.

În acest caz, Poliția a pornit o cauză penală pentru trafic de ființe umane și trafic de copii. Dacă vinovăția persoanelor culpabile de infracțiune va fi dovedită, aceștia riscă închisoare de până la 20 ani.

Polițiștii continuă acțiunile operative de investigații, întru stabilirea tuturor circumstanțelor și persoanelor implicate în acest caz.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
EDITORIAL | De ce adresarea președintei m-a lăsat rece

EDITORIAL | De ce adresarea președintei m-a lăsat rece

Incendiu de proporții la Edineț. 19 persoane au fost evacuate dintr-un bloc cuprins de flăcări

Incendiu de proporții la Edineț. 19 persoane au fost evacuate dintr-un bloc cuprins de flăcări

În urma revenirii la învățământul online, copiii din Chișinău vor beneficia în continuare de produse alimentare

În urma revenirii la învățământul online, copiii din Chișinău vor beneficia în continuare de produse alimentare

Advertoriale
Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Votat în lectură finală: Avocații rămân fără imunitate - pot fi reținuți în cazul unor infracțiuni flagrante
  • 2
    Autorul alertelor false cu bombă, identificat. S-a dovedit a fi un minor, care riscă până la doi ani de închisoare
  • 3
    Rusia amenință cu „cele mai grave consecințe” dacă „îngrijorările” sale sunt ignorate
  • 4
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.