FOTO. Ultimele informații oferite de Serviciul Situații Excepționale privind explozia de la Piața Centrală

FOTO. Ultimele informații oferite de Serviciul Situații Excepționale privind explozia de la Piața Centrală

Serviciul 901 a fost alertat aproximativ la ora 13:24 de minute despre izbucnirea unui incendiu pe teritoriul Pieței Centrale din Capitală. La fața locului au fost îndreptate patru autospeciale ale pompierilor, care au stabilit că incendiul e declanșat la etajul doi al unui local.

Pompierii au evacuat din interior patru persoane. Înainte de aceasta însă echipajul ambulanțelor sosite la fața locului au evacuat alți 13 oameni. Cele 17 persoane care au suferit arsuri au fost internate la spital - 16 la Spitalul de combustii, iar o persoană la Spitalul de Urgență.

Incendiul a cuprins în total 55 metri pătrați din bucătăria și ospătăria localului. Focarul a fost localizat în 15 minute, fiind salvat restul încăperii.

În prezent de către cei 30 pompieri și salvatori sunt efectuate lucrările de demontare-spălare și lichidare totală a consecințelor. În perimetrul în care a avut loc situația excepțională, se efectuează evacuarea, pentru a exclude orice pericol.

Din primele informații, incendiul ar fi fost declanșat de o explozie a unei butelii de gaz. Alte circumstanțe ale acestui caz și cauza exactă a declanșării urmează să fie stabilite de către angajații Serviciului Situații Excepționale.

...

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.