„El Chapo revine acasă”. Cum a fost prins celebrul traficant de droguri mexican

„El Chapo revine acasă”. Cum a fost prins celebrul traficant de droguri mexican

Traficant de droguri mexican Joaquin Guzman, poreclit „El Chapo”, care a devenit celebru în lumea întreagă după ce a evadat în urmă cu mai bine de 6 luni dintr-o închisoare de maximă securitate se întoarce „acasă”. Acesta a fost capturat vineri după un raid al forțelor navale Mexicane în orașul de coastă Los Mochis.

Prinderea acestuia pare un scenariu inspirat dintr-un film de acțiune. Casa în care a fost capturat Guzman era sub supraveghere de o lună, iar atunci când au venit trupele mexicane a avut loc un schimb de focuri, în timpul căruia au murit 5 suspecți iar 6 au fost arestați. „El Chapo” și cu încă o persoană au reușit să fugă după ce au pătruns în canalizarea orașului.

Soldații l-au urmărit prin rețeaua de canalizare, dar Guzman a reușit să iasă la suprafață, unde a furat o mașină, potrivit autorităților. „El Chapo” era să scape, dar mașina a fost identidicată pe o autostradă deja înafara orașului, și l-au prins.

Culmea este că mai mulți membru ai organizației acestuia căutau producători și actori pentru a face un film inspirat din biografia lui „El Chapo”.

Între timp, au fost arestați atât persoana care s-a ocupat de construcția tunelului cu ajutorul căruia a evadat în iulie, dar și proprietarul terenului unde se afla tunelul.

După ce a fost capturat, președintele Mexicului a lăudat forțele de securitate pe twitter. „Misiune îndeplinită. L-am prins”, a scris Enrique Pena Nieto.

Pe Guzman îl așteaptă câteva procese în Mexic dar și SUA, care cer extrădarea acestuia.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.