Tot mai puțini moldoveni aleg să se odihnească la munte în România

Tot mai puțini moldoveni aleg să se odihnească la munte în România

Numărul moldovenilor care au ales să-și petreacă sărbătorile de iarnă în stațiunile montane din România s-a redus cu circa 30% față de anul trecut. Datele sunt prezentate de Federația de Promovare a Turismului din Moldova (FPTM) și Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din Romania (FAPT). Potrivit acestora în perioada 1 decembrie 2015 - 10 ianuarie 2016 între 11 000 și 12.000 de turiști moldoveni au vizitat în stațiunile montane din Romania.

Topul preferințelor turiștilor moldoveni situează stațiunile românești - Poiana Brașov, Predeal, Sinaia - pe primele trei pozitii, imediat după acestea însă urmează destinații ca Bansko (Bulgaria), Viena (Austria), Cortina D’Ampezzo (Italia). Totodată specialiștii constată revenirea cererii către Bucovel (Ucraina), datorită prețurilor scazute și ofertelor promovate în Republica Moldova. 

Printre cauzele acestei scăderi consistente cu privire la vacanțele în Romania specialiștii menționează accentuarea crizei politice și economice din Moldova (care a redus cererea de vacanțe pentru moldoveni), liberalizarea circulației turistice pentru cetățenii moldoveni (care pot calatori în U.E. fară viză, ceea ce i-a determinat să aleagă și alte destinatii europene, în afară de România), dar și absența promovării României ca destinație în Moldova.

„De-a lungul ultimilor trei ani am tot solicitat autorităților publice care coordonează turismul din România să se implice în promovarea destinațiilor românești pe teritoriul Republicii Moldova, așa cum de ani buni o fac alte state. Absența promovării destinațiilor românești pe piața din Republica Moldova, în contextul politic actual, a dus la scăderea drastică a numărului de turiști moldoveni (cca 30%) în zona montană românească, fapt observat cu ochiul liber în acest sezon. Asta chiar dacă unele surse media românești din varii motive au prezentat o pseudoprezență a turiștilor moldoveni, ruși și ucraineni. Problemele legate de trecerea frontierei de-a lungul ultimilor ani își spun de asemenea cuvântul, pentru că staționarea de câte șase ore în vamă a unui autocar cu turiști moldoveni (minim 15 autocare zilnic în perioada 02 - 06 ianuarie a fiecărui an!) face ca dorința turiștilor de a ajunge în vacanță la munte în Romania să scadă, sau mai rău să dispară. Continuăm parteneriatul cu Federația de Promovare din Romania (FAPT) si vom cere autorităților române simplificarea procedurilor de control de frontieră pentru turiștii moldoveni. Mai mult, vom continua să solicităm autoritaților române să demareze, în sfârșit, o campanie de promovare pe Moldova, dar am înțeles că nu există buget în acest sens. Este regretabil că Romania nu se promovează în Moldova”, a declarat Alexandru Filipschi, președintele Federației de Promovare a Turismului din Moldova.

Lipsa unei strategii de promovare a stațiunilor din România este calificată ca inacceptabilă și de specialiștii români. 

 

„Indiferent de efectele crizei cu care se confruntă bugetele de vacanță ale moldovenilor, România a scăzut consistent și îngrijorător în preferințele de vacanță ale turiștilor moldoveni, și aceasta este o consecință directă a abesenței promovării destinațiilor românești pe piața din Moldova. În ultimii 6 ani, ANAT și mai ales Federația de Promovare Turistică din România au dus o campanie continuă de promovare a destinațiilor românești către agențiile de turism și turiștii moldoveni, împreună cu Federația de Promovare a Turismului din Moldova. De exemplu, Asociațiile de Promovare Litoral - Delta Dunării, Bucovina, Rașnov, Brașov și Prahova au derulat acțiuni și campanii de promovare către această piață - pe care o considerăm strategică pentru Romania. În urma unor asemenea acțiuni de promovare, numărul turiștilor moldoveni care au ales litoralul românesc în vara 2015, a crescut consistent. Din păcate, Autoritatea Națională de Turism nu a reușit șă deruleze nicio campanie de promovare pe Moldova de mai mulți ani, iar prin simpla participare de 3-4 zile la Expoziția de Turism din Moldova, nu ai cum să obții alte rezultate în afară de acela de a bifa prezența la un Târg. Considerăm ca inacceptabilă lipsa unei strategii și a rezultatelor în promovarea României ca destinație de vacanță pe piața vecină, în comparație cu eforturile de promovare pe care continua să le facă Bulgaria, Turcia și alte destinații concurente”, a subliniat Corina Martin, președinte FAPT.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Demisie la Ministerul de Externe: Secretarul de stat Veaceslav Dobîndă pleacă din funcție

Demisie la Ministerul de Externe: Secretarul de stat Veaceslav Dobîndă pleacă din funcție

Ambasadoarea R. Moldova în Suedia, Liliana Guțan, numită prin cumul ambasadoare în Islanda, Norvegia și Finlanda

Ambasadoarea R. Moldova în Suedia, Liliana Guțan, numită prin cumul ambasadoare în Islanda, Norvegia și Finlanda

Prețul de achiziție a gazelor naturale pentru luna decembrie va fi de 785 de dolari pentru o mie de metri cubi

Prețul de achiziție a gazelor naturale pentru luna decembrie va fi de 785 de dolari pentru o mie de metri cubi

Advertoriale
Preparatele Heel - Remediul tusei și răcelii

Preparatele Heel - Remediul tusei și răcelii

Cum să evaluezi gândirea și competențele candidaților în cadrul interviului de angajare

Cum să evaluezi gândirea și competențele candidaților în cadrul interviului de angajare

Fundația Orange ajută familiile vulnerabile din țară, în depășirea crizei energetice

Fundația Orange ajută familiile vulnerabile din țară, în depășirea crizei energetice

EMISIUNI
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
    PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
  • Prepare for Future #10. Svetlana Dimitrioglo și Cătălina Bacalâm, despre digitalizarea globală a industriei fashion
  • DESCIFRAT| Interesele din spatele spargerilor de Telegram și securitatea cibernetică în era tehnologiilor informaționale (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Ultima oră! Tarifele la energia electrică s-au majorat. Cât vor achita consumatorii Premier Energy și FEE Nord
  • 2
    Limba română este pe locul trei printre cele mai vorbite limbi în Anglia și Țara Galilor
  • 3
    Chișinăul se întâlnește la masa de discuții cu Tiraspolul: Criza energetică și libera circulație, principalele subiecte
  • 4
    Pensiile nu vor fi indexate conform ratei inflației, așa cum prevede legea. Spatari: „Este foarte scump”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.