
ANRE a aprobat modificarea metodologiei care va permite reducerea tarifului la gazele naturale
Consiliul de Administrație al ANRE a aprobat astăzi modificarea Metodologiei de calculare și aplicare a tarifelor reglementate la gazele naturale. Urmează ca regulatorul să efectueze modificarea tarifului pentru gazele naturale, achitat de consumatorii finali.
・
Consiliul de Administrație al ANRE a aprobat proiectul de modificare a Metodologiei de calculare și aplicare a tarifelor reglementate la gazele naturale, în cadrul ședinței publice care a avut loc pe 13 ianuarie 2016.
Această decizie vine ca urmare a abrogării amendamentul Furdui, prin modificarea art. 4 din Legea nr.123-XVIII din 23 decembrie 2009 cu privire la gazele naturale, în cadrul ședinței Parlamentului din 20 noiembrie 2015.
Modificarea aprobată de ANRE va permite reglementarea tuturor veniturilor obținute din transportul de gaze naturale.
Reprezentanții ANRE au declarat că la moment este prematură evaluarea efectului acestor prevederi asupra tarifului pentru gaze naturale. Totuși cu siguranță această modificare va duce la diminuarea tarifului pentru consumatorii finali.
Anterior, unii experți au estimat că abrogarea amendamentul Furdui va avea impact de aproximativ 5% asupra tarifului pentru gazele naturale.
Odată cu publicarea acestei decizii în Monitorul Oficial, ANRE va demara determinarea și aprobarea noului tarif pentru consumatorii finali.
Amintim că pe 13 noiembrie 2015 ANRE a decis majorarea tarifului la gazele naturale cu 9,8%. Astfel pentru un volum mai mic de 30 m3 de gaze naturale, consumatorii casnici achită 6,55 lei/m3. Consumul de peste 30 de m3 are un tarif de 6,83 lei/m3.