Lipsa bugetului pentru 2016 pune în dificultate primarii din țară

Lipsa bugetului pentru 2016 pune în dificultate primarii din țară
Foto: www.primariacricova.md

Republica Moldova a intrat în anul 2016 fără o lege a bugetului. Ministerul Finanțelor anunță că a întocmit un buget de stat provizoriu  în baza celui de anul trecut, doar că unele autorități publice, între care și primăriile vor primi mai puțini bani comparativ cu anul 2015, potrivit europalibera.org

Pentru al doilea an consecutiv, primarii sunt puși în situația de a face socoteli fără a putea conta pe alocări bugetare garantate pentru fiecare sector. Obișnuiți cu transferurile întârziate la început de an, unii edili au încercat să se asigure, măcar pentru luna ianuarie, și au adunat economii în bugetul primăriei, dar chiar și așa mai mulți dintre ei spun că nu pot face transferurile necesare.

Administrațiile publice locale vor activa în condițiile unui buget provizoriu până va fi pusă în aplicare legea bugetului pentru anul 2016. Primarii opinează că asta îi va impune să revadă alocațiile locale, chiar dacă începând cu anul trecut se străduia să reducă din cheltuieli. Primarul satului Larga, Briceni, Radu Urecheanu, spune că primăriile reușesc să facă față cheltuielilor doar din contul tăierilor de fonduri din diferite domenii, numai nu cel al educației, remarcă Radu Urecheanu.

„La începutul anului mai sunt bani, dar situația nu-i chiar bună, la limită suntem. Primăria Larga are cu 400 de mii de lei mai puțin decât anul precedent și atunci trebuie să facem economii. Dar cei legat de educație, nu avem de unde scade, asta-i precis. Noi avem acum în sat școală muzicală, sunt mulți elevi care frecventează școala, fiecare are dreptul la învățământ”, afirmă primarul satului Larga, Briceni.

Anul trecut, primăria satului Larga și-a asumat cheltuielile și pentru Școala Sportivă, recent deschisă în localitate. Radu Urecheanu spune că în acest an administrația locală nu mai poate plăti pentru nevoile instituție, doar că deocamdată nu a primit nici un răspuns de la Ministerul Finanțelor.

În situații similare sunt și primăriile altor comunități, în care activează centre sociale, de sănătate sau aziluri pentru bătrâni. Preşedinta Congresului Autorităților Locale, Tatiana Badan, spune că primăriile sunt în mare dificultate atunci când este vorba despre plata acestor servicii în condițiile unor bugete austere.

„Este vorba de probleme ce țin de asigurarea socială, centrele sociale, azilurile de bătrâni, toate aceste servicii sociale nu au o acoperire din partea statului și autoritățile publice locale vor fi nevoite în anul 2016 să aibă un buget foarte mic sau să nu poată face față cheltuielilor pentru asigurarea acestor servicii. Mai mult ca atât, au crescut costurile pentru mai multe servicii și nefiind aprobat acest buget, sigur că autoritățile publice locale vor avea de suferit”, spune Tatiana Badan.

Ea admite că în actualele condiții de criză politică și economică se va adânci și mai mult prăpastia între nevoile și posibilitățile autorităților publice locale, lucru care afectează direct investițiile și dezvoltarea comunităților rurale. Ea mai spune că neînțelegerile la nivel politic zădărnicesc punerea în aplicarea a celei de-a doua etape a procesului de descentralizare, care se referă la consolidarea bazei fiscale și care ar duce la creșterea veniturilor primăriilor.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
R. Moldova a primit echipament medical din partea Olandei. Donația are o valoarea de peste 2,5 milioane de euro

R. Moldova a primit echipament medical din partea Olandei. Donația are o valoarea de peste 2,5 milioane de euro

Infecția COVID-19 în sistemul educațional: Două grădinițe și 28 de grupe se află în carantină (GRAFIC)

Infecția COVID-19 în sistemul educațional: Două grădinițe și 28 de grupe se află în carantină (GRAFIC)

Eurodeputații au ales-o pe Roberta Metsola în funcția de președintă a Parlamentului European

Eurodeputații au ales-o pe Roberta Metsola în funcția de președintă a Parlamentului European

Advertoriale
  „Dăruiește magia de Crăciun” alături de FinComBank

„Dăruiește magia de Crăciun” alături de FinComBank

Bugetarea participativă în zona de securitate: 426.000 lei alocați pentru proiecte comunitare

Bugetarea participativă în zona de securitate: 426.000 lei alocați pentru proiecte comunitare

LG a câștigat un număr record de premii în cadrul CES 2021

LG a câștigat un număr record de premii în cadrul CES 2021

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Municipiul Chișinău este, de luni, sub Cod Roșu de COVID-19. Ce restricții vor fi impuse
  • 2
    Tot mai multe surse alternative de energie electrică. În R. Moldova există 27 de instalații eoliene (VIDEO)
  • 3
    Andrei Spînu: Vom solicita să avem un contract nou cu Gazprom la primăvară
  • 4
    Germania se angajează să garanteze securitatea Ucrainei în fața Rusiei
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.