PD așteaptă decizia președintelui și sunt gata de a merge la alegeri anticipate

PD așteaptă decizia președintelui și sunt gata de a merge la alegeri anticipate

Partidul Democrat este în așteptarea deciziei președintelui, cu privire la candidatul la funcția de prim-ministru. Totodată, democrații au menționat că dacă un segment de populație își dorește acest lucru, PD este gata să meargă la alegeri anticipate. 

„În situația în care Președintele Nicolae Timofti nu își va onora obligațiile care îi revin, potrivit Constituției Republicii Moldova, în desemnarea candidatului majorității parlamentare pentru funcția de prim-ministru, Partidul Democrat din Moldova va constata că s-a ajuns într-un blocaj politic și instituțional major, care riscă să se transforme într-o criză politică profundă”, se menționează în comunicatul fracțiunii.

PD totuși admite scenariul alegerilor anticipate. „Partidul Democrat este gata să participe la un exercițiu politic de acest fel. Noi avem obligația să mergem în fața poporului și să lăsăm cetățenii să decidă direcția spre care doresc să se îndrepte mai departe Republica Moldova”, se menționează în mesaj.

Publicitate

„Noi am oferit soluția pentru a fi rezolvată criza politică, prin constituirea unei majorități politice consistente, lucru care însă nu a convenit unor partide și grupări de interese - care speră că prin alegerile anticipate vor intra în Parlament și pun, mai presus de stabilitatea țării, interesul lor politic îngust. Cetățenii sunt cei care le vor da calificativul cuvenit, prin vot, în urma alegerilor anticipate”, încheie democrații.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal