Președintele Nicolae Timofti solicită majorității parlamentare reconfirmarea semnăturilor în susținerea unui candidat la funcția de prim-ministru. Termenul oferit - ora 21.00.
„Luând în considerare declarațiile făcute astăzi, 14 ianuarie, în spațiul public de către unii deputați, semnatari ai Declarației de susținere a domnului Vladimir Plahotiniuc la funcția de prim-ministru, prin care respectivii deputați au anunțat că își retrag semnăturile de pe Declarația menționată, președinele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, solicită majorității parlamentare constituite recent reconfirmarea până la ora 21.00, a semnăturilor acordate în susținerea unui candidat la funcția de prim-ministru”, se menționează într-un comunicat al Președinției.
Instituția prezidențială mai menționează că „necesitatea constituirii în mod transparent a majorității parlamentare este necesară pentru ca alegătorul să poată identifica actorii politici cărora le revine responsabilitatea politică pentru actul de guvernare”.
„Din aceste considerente, majoritatea parlamentară urmează a fi formalizată, nu doar declarată, cu identificarea deputaților care o constituie, cu specificarea disponibilității de a susține o candidatură pentru funcția de prim-ministru și cu notificarea oficială în adresa președintelui Republicii Moldova”, se mai arată în comunicatul Președinției.