Andrei Popov: Conducerea PD a pierdut legătura cu realitatea?

Andrei Popov: Conducerea PD a pierdut legătura cu realitatea?
Foto: inprofunzime.md

Ambasadorul Republicii Moldova în Austria, Andrei Popov și-a exprimat pe o rețea de socializare dezacordul față de deciziile care au fost luate în numele PD. El propune ca partidul din care face parte să înainteze o altă candidatură la funcția de premier.

„Sper că cei care au decis în numele întregului PDM să ridice mizele și să riste un război politic, să-și revadă pozițiile și să propună un alt candidat. Draga Vlad, asta nu e trădare. O spun cu respect și reiterând tot ce ți-am spus anterior”, scrie Andrei Popov pe contul său de Facebook.

În continuare el dă o apreciere a situației în care a ajuns Partidul Democrat, din care face parte.

„La suprafață, la o evaluare contabiliceasca Partidul Democrat din Moldova este mai puternic decât oricând. De facto o fracțiune parlamentară de 35 deputați (dacă se dorește și 38, 40, 42, teoretic și 51), peste 300 de primari, sute de consilieri raionali, președinția în 20 de raioane (nici PCRM nu a ajuns la așa nivel în 2007), ministere și agenții cheie, zeci de mii de membri - marea majoritate oameni de calitate - competenți, echilibrați, raționali, cumsecade, onești...

Vorbesc în cunoștință de cauză. Cunosc sute de membri PDM din toată țara. Sute. Numai în FB am vreo 300 de prieteni pe linia PDM... Mulți dintre ei îmi scriu, spun că nu înțeleg ce se întâmpla, de ce Vlad merge naprolom (își forțează trecerea n.r), de ce PD-ul a trebuit să provoace această criză politică dacă nu avea un Plan B realist, de ce nimeni nu-i întreabă ce cred, de ce a trebuit show-ul umilitor de ieri ce aduce a vremuri de tristă amintire cu mobilizarea "voluntară" a miilor de suporteri.... de ce se irosesc atâtea resurse pentru... pentru a demonstra CE? Și multe multe alte întrebări... Principala întrebare - dacă conducerea partidului nu a pierdut legătura cu realitatea? Altminteri, cum poți să mergi până în pânzele albe, să riști alegeri anticipate, să evoci posibilitatea impeachmentului Președintelui țării, să mergi - ca tancul. Vorba lui Alexandru Lăpușneanu, "dacă voi - peste 80% nu mă vreți, eu vă vreau!".. Și să faci asta tot în numele a zeci de mii de membri, sub drapelele Republicii Moldova și a Partidului Democrat.

Cel mai bun sfat pe care l-aș putea da eu acum colegilor și prietenilor din conducerea PDM - Convocați neîntârziat o ședință lărgită a Consiliului National Politic, închideți ușile și deconectați telefoanele, nu invitați presa și stați acolo cât trebuie - 3-4-8 ore... Sunt convins că nici asta nu va fi de ajuns pentru a auzi toate opiniile colegilor sau pentru a aduce argumente și explicații pentru declarațiile, deciziile și acțiunile luate în numele întregului partid din 28 octombrie încoace...

De ce pana la urma a fost nevoie de demis guvernul Streleț - în care PDM-ul a avut o poziție de partener oarecum privilegiat și cu care putea să împartă răspunderea politică dar și împreună, solidar, să promoveze reformele social dureroase împărțind și costurile politice la doi? Care a fost Planul B? De ce el nu a mers? Cine va purta răspundere pentru aceasta eroare de calcul cu asemenea consecințe pentru țară și reputația Partidului? Astăzi este joi, 14 ianuarie, deci intrăm în a 12-a săptămână fără guvern, în timp ce s-a promis că vom avea un guvern pro-european până pe 13 noiembrie.... Și asta în plină iarnă, cu probleme crescânde în acoperirea găurilor în buget, finanțarea externă cvasi-suspendată, societatea polarizată, obosită și demoralizată, imaginea țării știrbită ca niciodată, încrederea oamenilor în politicieni, instituții, dar, cel mai grav, în propria lor țară - la pământ.... de pe așa poziții să mergem "până la Capăt", până la victoria cu orice preț?

NOT IN MY NAME! NU ÎN NUMELE MEU!

În iunie 2009, împreună cu Marian Lupu, Valeriu Lazar, Igor Corman, Aurel Baiesu, Alexandr Stoianoglo, Stella Jantuan, Gheorge Arpentin am devenit membru al echipei PDM, am fost ales membru în Consiliul Politic National și Biroul Executiv, ales (împreună cu colegii menționați) în Parlament, devenind parte a unei fracțiuni de 15 deputați. Astăzi, din acea echipă, în partid a rămas doar dl Președinte Marian Lupu ș subsemnatul. Restul s-au retras. Fiecare din motivele sale. Nu comentez acum ce și de ce. Fiecare a putut să o facă singur.

Vreuau sa explic de ce, eu, Andrei Popov, așa cum am anunțat într-un sms conducerea Partidului Democrat pe 31 decembrie 2015 (important - am anunțat înainte de a merge la conferința de presă) am luat decizia să-mi prezint demisia din Consiliul Politic National al Partidului.

Am venit în partid cu lozinca "SĂ OPRIM RĂZBOIUL POLITIC", nu mai consider judicios să aștept până la convocarea Consiliului Politic National pentru că, așa cum îmi doream, întâi să le explic colegilor și prietenilor mei CE m-a adus la aceasta decizie.

Totodată, să fie clar, eu NU plec voluntar din PDM. Mă consider în continuare membru al Partidului Democrat din Moldova, însa nu am timp să explic de ce.

Doar voi spune ca sunt absolut convins că PDM-ul mai are o vocație aparte de partid unificator în țara mea, Republica Moldova. O sa încerc sa revin după masă, cu câteva clarificări pentru dnii Marian Lupu și Vlad Plahotniuc, cu fiecare din care am o relație complexă. Indiferent de ultimele involuții și sincope în comunicare, pot să spun că ei au multe calități pentru care eu îi respect.

Dar politica are regulile sale. Greșelile costă și se plătesc. Nothing personal!

De remarcat că pe 31 decembrie 2015, Andrei Popov a anunțat că se retrage din Consiliul Politic al PD. El a motivat acest pas prin faptul că în PD deciziile nu sunt luate de către Consiliul Național Politic. Totuși  el a declarat că rămâne membru al Partidului Democra

Sprijină redacția Agora cu doar 98 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Precizările CEC despre desfășurarea alegerilor la Bălți

Precizările CEC despre desfășurarea alegerilor la Bălți

Omicron în România: Au fost confirmate primele două cazuri de infectare

Omicron în România: Au fost confirmate primele două cazuri de infectare

Federația Moldovenească de Fotbal, premiată de UEFA pentru creativitate și inovație

Federația Moldovenească de Fotbal, premiată de UEFA pentru creativitate și inovație

Advertoriale
Povestea în mujdei și ciocolată a uneia dintre cele mai cunoscute patiserii din Chișinău la Artizanii Gustului

Povestea în mujdei și ciocolată a uneia dintre cele mai cunoscute patiserii din Chișinău la Artizanii Gustului

Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Ultima oră! Instanța de judecată a decis scoaterea Marinei Tauber din cursa pentru Primăria Bălți
  • 2
    Reprezentantul Marinei Tauber la CEC: „Candidata rămâne în cursă”
  • 3
    Noi alerte de călătorie! Restricțiile impuse cetățenilor moldoveni (DOC)
  • 4
    CEC solicită CA Bălți să se expună cu privire la termenul de executare a deciziei emise de instanța de judecată
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.