
O nouă majoritate parlamentară? Hotineanu: Sunt 59 de semnături
Chiar dacă aseară președintele Nicolae Timofti a anunțat numele premierului desemnat, deputații au depus o altă declarație de susținere a unei noi candidaturi la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova. Informația a fost confirmată pentru Agora de liberal-democratul Vladimir Hotineanu. Potrivit lui, pe documentul depus la Președinție ar fi deja 59 de semnături. Informația a fost confirmată și de purtătorul de cuvânt al președintelui Timofti, Vlad Țurcanu.
・
„Da este adevărat. Am semnat și eu o nouă declarație. Eu nu vreau alegeri anticipate. Candidatul desemnat nu are în susținerea sa cele 51 de semnături necesare. Pe declarația nouă sunt dacă nu greșesc 59 de semnături. Au mai semnat de la noi, de la PLDM, încă trei deputați, dacă nu greșesc”, a declarat Vladimir Hotineanu.
Solicitat de Agora, purtătorul de cuvânt al președintelui Timofti, Vlad Țurcanu, a confirmat că a fost depusă o astfel de declarație. Acesta însă a evitat să ofere mai multe detalii.
Amintim că ieri, la scurt timp după anunțul desemnării lui Ion Păduraru în funcția de prim-ministru, liderul PD, Marian Lupu, a declarat că se afla în drum spre președinție cu un al candidat.
Informația a fost confirmată astăzi și de speakerul Andrian Candu, care a menționat că este vorba de actualul ministru în exercițiu al Tehnologiei Informaționale și Comunicațiilor, Pavel Filip.