Noua hotâre a CNPF şi-a propus să aducă pe piaţa asigurărilor o „estimare la o valoare mai corectă şi mai prudentă a primei de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto, conform riscului asigurat, în baza aplicării unei noi metodologii de calcul bazată pe noi abordări”, după cum se afirmă într-un comunicat al CNPF. De facto, modificările operare permit, pe de o parte, companiilor să practice preţuri diferite pentru primele de asigurare în funcţie de performanţa acelei companii. Practic, fiecare companie va putea să-şi stabilească un coeficient propriu de performanţă, de care să ţină cont la calcularea primelor clienţilor săi. Aşadar, se produce o anumită liberalizare a pieţei de asigurări, clienţii putând alege compania în funcţie de atractivitatea primei de asigurări pentru criteriile dorite. Anume de aici vine şi intervalul estimativ de majorare a primelor de asigurare, de +20-40% faţă de primele plătite anterior, scumpirea exactă urmând să varieze de la caz la caz, în funcţie de deciziile companiilor. În aceste zile multe din companiile de asigurări sunt în proces de stabilire a coeficienţilor proprii de performanţă, iar între timp se aplică majorarea maximă de peste 40 de sută în cele mai multe cazuri.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.