În declarația prealabilă, manifestația ar urma să aibă loc între 19 și 31 ianuarie, în perimetrul Parlamentului, și ar urma să fie un „miting de susținere” pentru programul de guvernare și componența nominală a Cabinetului de miniștri. Potrivit organizatorilor, la eveniment ar urma să participe 20 de mii de persoane.

„Pe cine încearcă cei de la PD să mintă??? Cine știe cine sunt de fapt „trandaşirii” ăştia de la GARLEM? Știți de ce anume GARLEM este organizatorul întrunirilor și nu PD??? E simplu, în caz că se întâmplă ceva grav, toată responsabilitatea cade anume pe acest GARLEM, inclusiv cea penală, asta chiar dacă organizatorul de facto este PD...”, declară deputatul socialist Grigore Novac.
Contactat de AGORA, vicepreședintele Partidului Nostru, Ilian Cașu a menționat că declarația „AO Garlem” este una cu tentă provocatoare.
„Noi cu socialiștii avem dreptul primordial de a organiza manifestații în această locație. Această organizație este una anonimă, ceea ce trezește suspiciuni și din partea organelor care asigură ordinea publică”, a precizat consilierul municipal. Cașu a mai adăugat că în cadrul ședinței, reprezentanții „Garlem” ar fi declarat că încă nu știu exact când va fi ziua, dar ea va fi anunțată ulterior.
Am încercat să vorbim și cu reprezentanții Asociației Obștești „Garlem”. La singurul număr disponibil, cel de pe declarație, a unei persoane pe nume Igor Usturoi a răspuns un bărbat, care a declarat că nu poate vorbi, solicitând să revenim peste jumătate de oră. Ulterior acesta nu a mai răspuns la apelurile telefonice ale reporterilor AGORA.
Cereri prealabile
Potrivit site-ului primăriei, scuarul Parlamentului este rezervat încă din această vară de Socialiști și de Partidul Nostru. PSRM a rezervat locația până pe data de 23 martie 2016, în timp ce Partidul Nostru a rezervat aceeași locație până pe data de 1 iunie 2016.
În același timp, AO „Garlem” a înregistrat demersul pe data de 18 ianuarie, pentru perioada 19-31 ianuarie, timp în care Guvernul Filip ar urma să vină să ceară votul de încredere în Parlament.
Potrivit legislației, în cazul în care apar mai mulți pretendenți la aceeași locație din capitală pentru a organiza un eveniment, prioritate i se acordă celui care a depus primul cererea.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.

