Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă sesizarea socialiștilor privind învestirea Guvernului Filip

Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă sesizarea socialiștilor privind învestirea Guvernului Filip

Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă sesizarea depusă de un grup de parlamentari socialiști privind votarea Cabinetului de miniștri de către Parlament și Decretul președintelui de numire a Guvernului. Potrivit magistraților, sesizarea a fost depusă cu încălcarea competenţei ratione materiae. 

În aprecierea sa, Curtea menționează că prin natura sa juridică, Hotărârea Parlamentului de învestitură a Guvernului nu are caracter normativ. Ea constituie o expresie a voinţei politice a Legislativului, prin care se acordă vot de încredere Programului de activitate şi întregii liste a Guvernului.

„Parlamentul, luând în dezbatere Programul de activitate propus de executiv, nu îl aprobă printr-un act al său, ci îl acceptă, în sensul că prezentarea şi acceptarea în principiu a Programului sunt, de fapt, elemente ale procedurii de învestitură a Guvernului”, se mai menționează în decizia Curții Constituționale.

Curtea reţine că Hotărârea Parlamentului nr. 1 din 20 ianuarie 2016, prin care s-a exprimat votul de încredere, este un act eminamente politic și nu este susceptibil controlului de constituţionalitate.

Pentru aceleaşi motive, Curtea susține că nu este competentă să verifice constituţionalitatea unui act eminamente politic emis de Preşedintele Republicii Moldova în procesul învestirii unui Guvern.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.