
Victoria Pruteanu a fost eliberată din arest
Victoria Pruteanu, femeia condamnată ieri la trei ani și opt luni de închisoare, pentru că și-a înjunghiat mortal soțul, în încercarea de a se apăra de abuzurile acestuia a fost eliberată din arest. Anunțul a fost făcut de ministrul Justiției, Vladimir Cebotari.
・
„Astăzi, dnei Victoria Pruteanu i s-a schimbat măsura de asigurare, din arest în măsură de nepărăsire a localității. S-a făcut un act de justiție, atât de mult așteptat de noi toți, dar și mai mult de cei care știu că deja chiar începând cu această seară, vor fi duși la culcare de către mama și sora lor”, a scris Cebotari pe Facebook.
Amintim că în instanță magistratul pe caz nu a ținut cont de faptul că Victoria Pruteanu a fost supusă actelor de violență în familie din partea soțului său, pe parcursul anilor de căsnicie. Deși a cerut, de nenumărate ori, ajutorul autorităților, Victoria nu a fost protejată de soțul său violent.
În august 2014, a fost emisă o ordonanță de protecție, cu toate acestea victima a rămas în pericol. Agresorul a încălcat ordonanța, în repetate rânduri, iar autoritățile au eșuat în a-i oferi o protecție reală.
Autoritățile au constatat că au fost comise acte de violenţă asupra acesteia și a copiilor, însă poliția a aplicat sancţiuni nesemnificative abuzatorului, care nu au avut nici un efect asupra comportamentului său. Iar în seara zilei de 14 decembrie 2014, fiind din nou atacată de soțul agresiv, Victoria s-a apărat.
Avocații Promo-LEX vor contesta decizia în instanța superioară. „Dacă autoritățile interveneau prompt și implementau legislația din domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie, agresorul urma să fie tras la răspundere penală pentru acțiunile sale violente, nicidecum la răspundere contravențională. Dacă Victoria ar fi fost apărată de soțul său violent, cazul nu ar fi avut acest sfârșit tragic”, a subliniat Lilia Potîng, jurist Promo-LEX.
Victoria Pruteanu face parte dintr-o familie social vulnerabilă și are la întreținere 5 copiii minori.