Năstase, acuzat că vrea să oprească parcursul european al Moldovei. „Este un fals!”

Năstase, acuzat că vrea să oprească parcursul european al Moldovei. „Este un fals!”

Liderul Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, a făcut o declarație în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV care a generat mai multe discuții printre internauți. Năstase a pomenit că referitor la vectorul european al țării va fi „pusă batista pe țambal”, fapt care a stârnit întrebări în societatea civilă cu privire la tandemul Năstase-Dodon-Usatîi. 

În timpul emisiunii, liderii protestelor din ultima perioadă au fost întrebați cum au ajuns să se unească în pofida convingerilor politice diferite. „În momentul în care țara ta arde, trebuie să te uiți la culoarea găleții lui Dodon sau a lui Usatîi? Sau te duci și stingi! Apoi lași poporul să-și aleagă geopolitica și vectorul”, a fost replica lui Năstase.

Mai târziu, liderul Platformei „DA” a oferit și declarația contradictorie. „Se pune batista pe țambal cu privire la vectorul geopolitic pentru o perioadă de timp, un an. Igor Dodon a vorbit de un an jumătate. Ne ocupăm de curățarea CCA-ului, CE-ului, punem țara pe făgașul normalității, iar apoi revenim la vectorul geopolitic”, declarase Andrei Năstase.

Contactat de reporterii Agora pentru o clarificare, Năstase a menționat că este fals că ar dori deturnarea vectorului european. „Am răspuns că vom implementa Acordul de Asociere, este poziția pe care nu mi-o schimbă nimeni. Cât privește „punerea batistei pe țambal”, asta se referea la cei care contestă Acordul de Asociere. Expresia aceasta am folosit-o ca să spun că nu trebuie să strigăm în gura mare că denunțăm sau suspendăm Acordul de Asociere. Lăsăm vectorul și acordul așa cum este, pentru că noi ne-am angajat într-o relație cu UE. Lăsăm lucrurile așa cum sunt, ne preocupăm de depolitizarea instituțiilor și scoaterea din captivitate a statului, întoarcem banii furați, iar după asta vom reveni și vom discuta geopolitica”.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal