Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei a avut recent o ședință specială la care s-a decis acordarea ajutorului material victimelor incendiului din localul „La Soacra” din Piața Centrală.
Familiile victimelor exploziei vor primi ajutor financiar în valoare de 220 mii de lei. Ajutorul material va fi acordat diferenţiat, valoarea acestuia variind între 15 şi 25 mii de lei, în funcţie de gravitatea cazului.
Reamintim că incendiul s-a produs sâmbătă, 9 ianuarie, în urma exploziei unei butelii de gaz într-un local de pe teritoriul Pieţei Centrale din Chişinău. 13 persoane cu vârste cuprinse între 12 și 63 de ani au avut de suferit, fiind spitalizate de urgență. Trei persoane au decedat, o persoană se află în stare gravă, la Bucureşti, alte 8 rămân internate la Chişinău, iar una a fost externată.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.