
Avere de deputat! Care sunt firmele democratului Oleg Sârbu
Două firme dintre cele 9 pe care le deține deputatul democrat Oleg Sârbu sunt furnizoare constante de produse alimentare și combustibil pentru trei internate psihoneurologice din nordul țării, toate fiind gestionate de Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, transmite Agora cu referire la anticoruptie.md.
・
În anii 2013-2015 acest minister a fost condus de colega de partid a lui Oleg Sârbu, Valentina Buliga. Fostul ministru spune că nu a influențat licitațiile în niciun fel.
Cert este că firmele respective, dar și o a treia, specializată în vânzarea carburanților, au făcut livrări de mărfuri și servicii de milioane de lei către instituțiile statului. Una dintre firme are terenul și încăperile gajate pentru credite de milioane de lei.
SRL „Gloria Qvarc”, cu un capital social de peste jumătate de milion de lei, în care Oleg Sârbu este singurul fondator, este specializată în comerțul cu amănuntul al carburanților. În anii 2013-2015 firma a câștigat în total 17 licitații pentru livrarea carburanților, organizate de câteva instituții medicale din raionul Edineț și de Colegiul de Zootehnie și Medicină Veterinară din Brătușeni, același raion. Majoritatea acestor contracte depășesc suma de 100 de mii de lei, iar cel mai costisitor, de 2 milioane 300 de mii de lei, semnat la 28 martie 2014, este și primul încheiat de firmă cu administrația Colegiului. După această primă achiziție, firma lui Oleg Sârbu a fost singura câștigătoare a licitațiilor pentru furnizarea carburanților către această instituție de învățământ, cu excepția unui singur caz (20 martie 2015), în care a câștigat „Rompetrol”. În 6 dintre cele 7 licitații câștigate la Colegiu, firma „Gloria Qvarc” a fost singurul participant. Până în anul 2013, furnizor de carburanți pentru colegiu era Compania „Tirex Petrol”.
Directorul adjunct al Agenției Achiziții Publice, Valeriu Secaș, spune că nu există nicio problemă în faptul că la licitații participă un singur agent economic, întrucât în cazul bunurilor, legea nu interzice acest lucru. Potrivit lui, este obligatoriu să participe minim 3 agenți economici atunci când este vorba despre achiziționare de servicii.
Ghenadie Frecăuțanu, director-adjunct al Colegiului din Brătușeni, susține că la licitații participa doar firma „Gloria Qvarc” deoarece administrația acesteia acceptă ca plățile să fie efectuate mai târziu. „Noi nu putem plăti pentru combustibil imediat, ci doar după ce prelucrăm pământul și vindem producția, în toamnă. Alți agenți economici nu vor să participe anume din această cauză. De multe ori am făcut concurs repetat tocmai pentru că se prezenta un singur agent economic”, afirmă Ghenadie Frecăuțanu, care a făcut parte, alături de alți membri ai administrației Colegiului, din comisia de licitații.
Întreprinderile „Vlados-Com” și „Maximos Pan”, și ele fondate exclusiv de Oleg Sârbu, sunt câștigătoare constante ale licitațiilor pentru procurarea produselor alimentare de către instituțiile de stat din raioanele de nord. La prima dintre ele lucrează soția lui Oleg Sârbu. Deputatul raportează în declarația de avere faptul că soția sa a avut de la ”Vlados-Com” un salariu de doar 16 mii de lei, adică ceva mai mult de o mie de lei pe lună. Precizăm că această firmă înregistrează venituri din vânzări de milioane de lei.
Pentru trei internate psihoneurologice - din Brânzeni, raionul Edineț, din Bădiceni, raionul Soroca, și din Bălți - cele două firme sunt în ultimii ani furnizori constanți. Cele trei instituții sunt subordonate Ministerului Muncii și Protecției Sociale, revenit la partajarea portofoliilor Partidului Democrat. I-am contactat pe directorii internatelor pentru a vedea dacă nu cumva a existat vreo „recomandare” de la minister în privința unor agenți economici. Lilia Melnic, directoarea Internatului de la Bălți, când i-am spus că ne interesăm de achiziții și de cele două firme, ne-a spus: „Discutați cu cei de la Minister”. „De ce? Ministerul a organizat concursurile de achiziții în instituția Dvs?”, am întrebat. „V-am spus, sunați la Minister și apoi vorbiți cu mine” și a închis.
La Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, ni s-a spus că administrațiile instituțiilor sunt organizatorii licitațiilor și tot ele selectează câștigătorii. Dar, în lunile iunie și iulie 2015, în baza unei decizii a ministrului democrat Ruxanda Glavan, licitațiile au fost organizate de către minister. De ce? La această întrebare nu am primit răspuns, în schimb, consilierul Ruxandei Glavan ne-a expediat o notă informativă din care am aflat că s-a acționat astfel în baza unei hotărâri de Guvern din anul 2009, care prevede „să centralizeze achiziţiile publice ale autorităţilor administrative pe lângă şi din subordine…”. Potrivit informației, Ministerul Muncii a organizat o licitație publică centralizată de achiziționare a produselor lactate pentru internatele psihoneurologice, azilurile și casele internat, în urma căreia ar fi fost obținută o economie de bani publici de 600 de mii de lei.
Un alt director, pe vremea căruia s-au făcut achizițiile, Aliona Pistriuga, de la Internatul Psihoneurologic din Brânzeni, Edineț, ne-a spus că ea personal nu a făcut parte niciodată din grupurile de selectare a furnizorilor. „Refuzam pentru că nu voiam să fiu implicată în chestia asta”, ne-a spus fosta directoare, care a adăugat că așa putea ”să se certe fără probleme cu agenții economici care nu aduceau produse calitative”. ”Nu am avut niciun fel de directive în acest sens de la Minister. Dimpotrivă, ni se spunea să fim atenți cu produsele alimentare, să luăm produse proaspete și de calitate”, ne-a mai spus Aliona Pistriuga, care, de câteva luni, nu mai lucrează la Internat. Ea ne-a confirmat că în vara anului 2015 Ministerul Muncii a organizat o licitație centralizată de procurare a lactatelor.
Directorul Internatului psihoneurologic de la Bădiceni, Ion Gulica, afirmă că grupul de lucru, din care și el face parte, selectează agenții economici după principiul „cine oferă un preț mai mic”. „La noi totul se face transparent, deschideam plicurile cu ofertele în fața comisiei, așa e legea, ni se cere să alegem agentul economic care oferă un preț mai mic. Nu am avut indicații de la minister”, a spus Ion Gulica.
Citiți articolul integral pe anticoruptie.md.