„Este vorba de controalele abuzive. Din 100 dosare intentate, pe masa judecătorilor ajung doar cinci procente. Cei din mediul de afaceri sunt hărţuiţi de toate controalele, dar mai sunt şi alţii. Termenul de trei luni este ca colegii să vină cu un proiect de lege ca aceste controale să fie transparente”, a explicat Filip.
Premierul a adăugat însă că asta nu înseamnă că „cei din business trebuie să se simtă relaxaţi şi să facă ce vor ei”. „Imediat după aceasta vom vedea cel care a greşit în aceste trei luni de zile, desigur că va fi pedepsit. Doar nu vor fi controale abuzive care să-i sustragă de la activitatea zilnică. Nu inteţionez să schimb pe cineva din funcţie. Guvernele de coaliţie au şi o nenorocire. Fiecărui partid îi revinea o instuţie şi încearcă să-şi instaleze clientela acolo. Nu am de gând să merg pe asemenea criterii. Cei care îşi vor face treaba bine urmează să muncească mai departe”, a dat asigurări Filip.
Amintim că timp de 3 luni Agenția pentru Protecția Consumatorilor, Inspectoratul Principal de Stat pentru Supravegherea Tehnică a obiectelor Industriale Periculoase și Inspectoratul energetic de Stat nu vor efectua controale la agenții economici. Pe parcursul moratoriului, aceste autorități vor desfășura activități de fortificare a capacităților instituționale, evaluare a riscurilor de corupție și elaborare a planurilor de integritate, instruiri, perfecționare a funcționarilor, schimb de experiență, stabilirea și consolidarea parteneriatelor cu mass-media și cu societatea civilă, elaborarea și punerea în aplicare a concepției de comunicare publică.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.