
Fiul lui Baștovoi ar fi sunat ambulanța, dar ea nu a intervenit din cauza porții închise
Soția și fiul fostului deputat Andrei Baștovoi ar fi apelat salvarea cu mai bine de 10 ore înainte de a fi găsiți intoxicati cu gaz, dar aceștia nu ar fi intervenit din cauza porții închise. Asta reiese din bilețelul postat de o rudă a familiei Baștovoi care a postat pe pagina sa de socializare un bilețel pe care l-ar fi lasat medicii de pe ambulanta atunci cand au ajuns la destinație.
・
Postarea orginală, fără a interveni în ea:
„Bilețel de la urgență: ”Ați solicitat urgență. Am fost 6.50-7.25. Nu ați deschis”. Solicitarea a fost făcută de Mircea care pe la 6.30 și-a sunat și un prieten. Apelul a fost găsit mai tîrziu. Văzînd că Mircea nu răspunde la apeluri, cîțiva prieteni au venit să-l caute acasă. Au găsit poarta încuiată și lumina aprinsă. Au escaladat poarta și au intrat în casa care, ca de obicei, avea ușile deschise. Domnea un miros insuportabil de CO2. Svetlana Baștovoi era fără suflare, dar Mircea era în stare gravă. L-au scos la balcon și au chemat iar urgență. Echipajul a venit cam pe la ora 20.00. Reiese că cei doi au stat în gaz încă zece ore de la prima solicitare a intervenției”, a scris Savatie Baștovoi, care a atașat și o fotografie cu bilețelul.

Amintim că astăzi ministrul de Interne a declarat după ședința de la Guvern că în cazul familiei Baștovoi, scurgerea de gaz a venit în urma unei defecțiuni a cazanului de încălzire. Totodată, ministrul Justiției a precizat că Andrei Baștovoi și fiul acestuia au fost informați de tragedie și li se va permite să participe la înnmormântarea Svetlanei Baștovoi.
Baștovoi a fost deputat în primul Parlament şi semnatar al Declaraţiei de Independenţă, a fost condamnat în 2013 la 9 ani de puşcărie, pentru că ar fi delapidat fonduri pe când era vicepreşedinte al Ascom Group, compania milionarului Anatol Stati, şi pentru că ar fi comandat un dublu omor.
În acelaşi dosar, pentru acuzaţia delapidare de fonduri a fost condamnat şi fiul lui Baştovoi, Valentin, care s-a ales cu 8 ani de închisoare. Sentința a fost calificată de unii drept „un dosar fabricat”.