„Săptămâna trecută, președintele Parlamentului a anunțat că majoritatea parlamentară este dispusă să aprobe organizarea unui referendum pentru alegerea Președintelui și să modifice Constituția astfel încât șeful statului să fie ales de către popor”, a declarat Dumitru Braghiș.
Potrivit diplomatului termenul minim pentru introducerea modificărilor în Constituție este de șase luni de la prima lectură. În același timp, până la prima lectură pe această problemă trebuie să se expună Curtea Constituțională.
„Cu alte cuvinte, procesul se extinde un pic, dar în orice caz acest an, am putea face modificările necesare în Constituție”, a conchis ambasadorul moldovean.
Agora reamintește că Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a anunţat vineri că majoritatea parlamentară este de acord să fie organizat un Referendum Constituţional pe marginea alegerii şefului statului direct de popor.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.